16/dec/2009 Fostul ministru de externe israelian, dna Ţipi Livni – subiect al unui ordin de arestare?

(În mod normal – şi cred că cititorii G E O P O L I T I K O N  vor înţelege acest lucru – am deseori un sentiment de solidaritate cu miniştrii de Externe pe care i-am cunoscut. Pe doamna Ţipi Livni nu numai că am cunoscut-o – ea are încă aprecierea mea. În cursul unei vizite în Isreal, am avut ocazia unui mic dejun „de lucru” cu domnia sa, într-un hotel din Tel Aviv pe ferestrele căruia se vedea, fremătînd, Marea Mediterană. Am avut o discuţie relativ lungă şi mai mult decît cordială despre toate problemele momentului acela – şi cred că puţini sînt oamenii politici din Israel care să aibă o perspectivă mai echilibrată şi mai constructivă decît dna Livni în ceea ce priveşte relaţiile dintre Israel şi palestinieni în special, şi despre Israel şi lumea arabă în general. Drept care recentul act emis la Londra îmi provoacă o mare surpriză – iată de ce G E O P O L I T I K O N  redă aici articolul unui ziar de limbă română din Tel Aviv, în măsură să lămurească problema cititorilor noştri – Adrian Cioroianu)

Netaniahu: „Ordinul de arestare contra lui Ţipi Livni este absurd”

Ordinul de arestare emis la începutul acestei săptămîni în Marea Britanie, împotriva conducătoarei opoziţiei israeliene (şi preşedintă a partidului Kadima), Ţipi Livni, a cutremurat din temelii relaţiile diplomatice dintre ţara noastră şi…. „perfidul Albion”. 

Ştirea despre emiterea ordinului de arestare i-a parvenit deputatei Ţipi Livni înaintea vizitei oficiale pe care urma să o întreprindă la Londra, la începutul acestei săptămîni. Ordinul de arestare, emis de către un judecător englez, specifica faptul că fostul ministru de externe pe perioada operaţiei „Oferet Ieţuka” (desfăşurată în Gaza, cu un an în urmă), Ţipi Livni, „s-a făcut vinovată de crime împotriva umanităţii”!?! 

Luni dimineaţa, purtătorul de cuvînt al conducătoarei opoziţiei, Ţipi Livni, a anunţat că aceasta şi-a anulat vizita la Londra, dar nu pentru că s-ar teme de ceva, ci pentru că are obligaţii şi întîlniri care solicită prezenţa sa în Israel. 

Primul ministru Beniamin Netaniahu a declarat că priveşte cu foarte multă gravitate faptul că în Anglia a fost emis un mandat de arestare contra unui fost ministru de externe al statului nostru. „Nu vom permite ca soldaţilor noştri şi comandanţilor lor, care apără cu cinste, abnegaţie şi bravură populaţia civilă din Israel de terorişti cruzi şi periculoşi – să li se impute «crime împotriva umanităţii»”. 

Beniamin Netaniahu a adăugat că „ordinul de arestare împotriva conducătoarei opoziţiei, Ţipi Livni, este absurd” 

Deputatul Şaul Mofaz (Kadima) şi-a exprimat părerea că în urma celor întîmplate, Israelul trebuie să-l recheme pe ambasadorul nostru la Londra, deocamdată pentru o discuţie cu acesta asupra celor mai potrivite căi de a acţiona. 

Ministrul de externe al Angliei, David Miliband, şi-a exprimat regretul pentru cele petrecute. Ieri, David Miliband i-a telefonat personal preşedintei partidului Kadima, Ţipi Livni, prezentîndu-i regretele sale. „Vom acţiona cu hotărîre în vederea schimbării legii care permte emiterea unor mandate de arestare care creează asemenea situaţii imposibile”, a declarat ministrul de externe al Angliei ambasadorului israelian la Londra. 

În cadrul unei întîlniri „între patru ochi” cu ambasadorul israelian, ministrul de externe britanic a subliniat că ţara sa acordă o extrem de mare importanţă relaţiilor strategice cu Israelul şi a adăugat că preconizează o întrevedere cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman. 

Amintim că legea privind dreptul arestării pe teritoriul Angliei a unor persoane care s-au făcut vinovate de „crime împotriva umanităţii” a fost adoptată ca măsură împotriva unor criminali de război nazişti. Această lege este folosită acum în mod abuziv de către avocaţi şi jurişti în slujba unor elemente propalestiniene. Ministerul de externe israelian a adresat ambasadorului britanic la Tel Aviv un protest vehement faţă de cele petrecute. 

Publicitate

16/dec/2009 Ipoteze privind viitorul guvern în România

… astăzi, 16 decembrie a.c., ora 17.00, emisiunea „Deschide lumea” a postului Realitatea TV găzduieşte o dezbatere referitoare la posibila componenţă politică a viitorului guvern. Printre invitaţi: Florin Iaru şi Adrian Cioroianu.

16/dec/2009 Nicolae Ceauşescu şi destinul (II)

Destinul, optimismul şi revoluţionarul de profesie N. Ceauşescu

Adrian Cioroianu

(partea  a II-a şi ultima)

Ei bine, cred că un singur lucru ar mai fi vrut Ceauşescu de la viaţă. Ca toţi românii să gândească la fel ca el. Dacă nu toţi, măcar tovarăşii din fruntea partidului. Să aibă, adică, aceeaşi atitudine pozitiv-ofensivă în faţa sorţii. Să nu plece fruntea, orice s-ar întâmpla. Să încaseze orice de la viaţă, dar să rămână neclintiţi. Spune D. Popescu că Ceauşescu „se revolta împotriva depresiei oamenilor loviţi de soartă”. Atunci când lui Vasile Patilineţ (fost prim-secretar de partid la Timiş, membru al CC al PCR, ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei etc.) i-a murit fata şi acesta căzuse moral, Ceauşescu i-a transmis condoleanţe, dar l-a şi dojenit aspru pentru faptul că cedează prea uşor în faţa unor astfel de probe ale destinului (Patilineţ va muri cu inima grea în 1986, ca ambasador în Turcia).

Şi totuşi, era şi un om pe care Ceauşescu, din acest punct de vedere, îl admira. În cartea mea Pe umerii lui Marx am mai vorbit despre cazul Miron Constantinescu, dar el este atât de sugestiv încât merită să revin – inclusiv cu acest detaliu necunoscut mie, pe care D. Popescu îl aduce în lumină. Ei bine, pe acest Constantinescu el, Ceauşescu, îl aprecia pentru felul în care acesta rezistase cruntelor lovituri ale sorţii. Pe vremuri, în anii ’30, unul dintre studenţii merituoşi ai lui Dimitrie Gusti, aderat la comunism din idealism şi poate pentru a-şi răzbuna unele complexe (se spunea despre el că ar fi copilul nelegitim al savantului politehnist George Munteanu-Murgoci), o vreme cel mai tânăr membru al Secretariatului Politic al PCR (intrase acolo în 1945, la 28 de ani), M. Constantinescu va urca treptele politicii de partid până în 1957, când Gheorghiu-Dej îl executa scurt, pentru că-şi permisese să fie prea critic şi prea „liberal”. M.C. va fi reabilitat de Ceauşescu în 1968, iar apoi va ajunge ministru al Învăţământului, preşedinte al Marii Adunări Naţionale etc. Dar drama familială a fost şi mai mare decât loviturile politice: soţia lui M.C. a fost ucisă (cu o secure, după unii, sau cu un fier de călcat, după alţii) de către propria lor fiică, schizofrenică, iar ulterior băiatul lui a murit într-un accident de vacanţă, la munte. În faţa acestor crâncene probe, până când a murit, în iulie 1974, Miron Constantinescu a rămas – cel puţin la suprafaţă – rece; venea la serviciu, îşi făcea treaba, nu se plângea, nu se văieta. Şi de aici, spune D. Popescu, admiraţia lui Ceauşescu. Întâlnise, în fine, un revoluţionar imun la contrele destinului.

Acest dârz optimism a fost o vreme, pentru Ceauşescu, o pavăză. Apoi au trecut anii, au venit bolile, a venit Gorbaciov la putere la Moscova, a căzut Zidul Berlinului şi, în final, a căzut şi Ceauşescu, cu spatele la zidul Târgoviştei – unde a ajuns, după unele surse, cântând Internaţionala, nu numai din bravadă, ci şi ca semn că el încă mai credea că nu destinul îi pălmuieşte pe revoluţionari, ci exact invers.

(fragment din volumul Istorie, eroi, cultură politică, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 2008; o variantă a acestui text a fost publicată în revista Scrisul românesc, nr. 8, august 2008)