G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

15/dec/2009 Revista „The Economist” despre alegerile prezidenţiale din România

(Cum se ştie, revista „The Economist” nu scrie foarte des despre România – şi, la drept vorbind, nici nu cred că ar avea motive s-o facă, din păcate. Cum era şi normal, alagerile prezidenţiale, recent încheiate, nu puteau trece neobservate. Iată analiza din ultimul număr al revistei (datat 10 decembrie a.c.) şi, mai ales, nu pierdeţi nuanţele din analiza politicii externe a României ultimilor ani – Ad. C.)

Romania’s presidential election

Against all odds

Dec 10th 2009, from The Economist print edition

Traian Basescu wins a tight but mucky race. Now he must keep his promises

IT SEEMED like a safe bet. Mircea Geoana, the centre-left challenger in Romania’s presidential election, had the money, media and political backing that he needed to win. Sleek and Western-educated, he portrayed himself as the safe consensus candidate against Traian Basescu, the lively but exasperating former sea-captain (and once mayor of Bucharest) who has been the country’s president since 2004.

For a few hours on December 6th it even appeared to have paid off. Exit polls gave Mr Geoana a narrow victory. He did win inside the country by 14,738 votes. But Romanians abroad cast 146,876 votes and Mr Basescu took 78% of them. The campaign was exceptionally dirty: observers think that both sides cheated. Mr Basescu’s victory against largely hostile news coverage was impressive. Mr Geoana wants a rerun, but his support is dwindling. His Liberal allies now hope to form a government with Mr Basescu’s centre-right Democrats.

Mr Basescu’s record is mixed. Elected on an anti-corruption ticket, he has kept up pressure on the country’s endemic sleaze, but selectively. Supporters who once saw him as the apostle of clean government now regard him merely as the lesser of two evils. Critics make fun of his private life, colourful even by local standards. An impulsive and abrasive manner too often curbs his effectiveness.

On foreign policy, he has been a stalwart Atlanticist and strong critic of Russian mischief-making. But his interventions in neighbouring Moldova, an ex-Soviet republic that some see as a lost Romanian province, have been counterproductive. Mr Basescu backed the issuing of Romanian passports to Moldovans (just the sort of thing Russia does in its former empire). That brought him some 90 % of the votes cast there (a handy 8,000). But his near-irredentist stance dismays those who want to stabilise Moldova, not undermine it. Europe’s poorest country, Moldova faces another year of political limbo after its parliament yet again failed this week to elect a new president.

(text integral la http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=15066014 )

Reclame

15 decembrie 2009 Posted by | Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

15/dec/2009 Nicolae Ceauşescu şi destinul (I)

Destinul, optimismul şi revoluţionarul de profesie N. Ceauşescu

Adrian Cioroianu

(prima parte)

De-a lungul ultimilor trei ani, editura bucureşteană Curtea Veche a publicat cele şase volume ale memoriilor lui Dumitru Popescu – supranumit pe vremuri „Dumnezeu”, din cauza puterilor sale aparent nelimitate în a modela discursul oficial al partidului, din multele sale poziţii politice pe care le-a ocupat de-a lungul a trei decenii şi jumătate (printre altele, redactor-şef la Scânteia tineretului, mai apoi redactor-şef la Scânteia „bătrână”, director general la Agerpres, preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, preşedinte al Radio-televiziunii, rector al Academiei Ştefan Gheorghiu etc.). Cu o singură excepţie (tehnică), nu am considerat oportun să mă pronunţ asupra acestor volume, din simplul motiv că îngrijesc colecţia în care ele au fost publicate. Dacă aş fi făcut-o, aş fi avut cuvinte de bine. Indiferent de păcatele politice ale lui D. Popescu, firul său memorialistic este bine condus, sunt acolo pagini excelent scrise şi mai sunt multe chestiuni de detaliu în care înclin să cred că adevărul nu e foarte departe de naraţiunea (subiectivă, ca orice memorii) pe care fostul semizeu al comunicării PCR o propune. Cu atât mai nelămurită rămâne întrebarea pe care mi-o pun ori de câte ori citesc astfel de pagini sau discut cu oameni precum Ştefan Andrei: prin ce anume le-a amanetat Ceauşescu fidelitatea, până la final? Încă nu am răspunsul.

Într-unul dintre volume (II, Panorama răsturnată a mirajului, 2006), D. Popescu are o pagină uluitoare (ca să nu spun terifiantă) despre optimismul imperturbabil al lui N. Ceauşescu. Probabil convins el însuşi definitiv (de hagiografia produsă de diviziile cultului personalităţii) că este un om al Destinului, Ceauşescu se promova el însuşi ca un personaj în faţa căruia primejdiile pălesc. I se spusese că nu poate fi întâmplător că se născuse în 1918, anul astral al unităţii româneşti; la fel, nici faptul că din amărâtul său sătuc natal plecaseră pe vremuri trei-patru căpitani din oastea lui Mihai Viteazul etc. Ca personaj încastrat într-o astfel de istorie cu I mare, pe la mijlocul anilor ’70 Ceauşescu deja nu mai avea timp (nici ureche, nici înţelegere) pentru micile temeri umane, pentru lamentaţiile comune. Cum spune Popescu, el „se automodelase ca optimist incurabil, ca etern triumfător în lupta cu destinul, cu timpul, cu inerţia, chiar şi cu impedimentele naturale. Se autoiluzionase că totul se poate, luând norocul ce-l patronase până la un moment dat drept legitate”. Adevărul este că avea ceva motive, după primul său deceniu în fruntea ţării (1965-1975), să creadă că are deasupra capului o stea norocoasă (şi nu la cea galbenă cu cinci colţuri pe fond roşu mă refer aici). Ţara şi partidul îl ascultau şi chiar îl simpatizau, Moscova îl privea mârâind dar cu deferenţă, Occidentul îl privea cu respect chiar dacă şi pe-acolo mai mârâia unul-altul, copiii, toţi trei, îi creşteau mari şi sănătoşi, soţia încă era rezonabilă, vânătorile private îi reuşeau excepţional (un şef de ocol silvic va povesti, ulterior, cum într-o singură zi Ceauşescu a împuşcat 80 de mistreţi, într-o pădure de lângă Galaţi, iar pe undeva prin Argeş ar fi luat, tot într-o zi, 46 de capre negre!)… Ce să mai vrei de la viaţă? (va urma – click aici pentru partea a II-a şi ultima)

15 decembrie 2009 Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu