G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

11/dec/2009 După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului (partea a III-a)

După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului

(parte a III-a — pentru prima parte, aici; pentru partea a II-a, aici)

Un dialog între Ion Deaconescu, prof. univ. dr., Catedra de Stiinţe Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, Universitatea din Craiova şi Adrian Cioroianu, prof. univ. dr., Catedra de Istoria Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; textul integral va fi publicat în revista ProEst – Revista de analiză a politicii internţtionale est-europene, Editura Europa, Craiova, ISSN: 1842-5984.  

*  *  * 

I.D. – Ce rol va juca Rusia în anii următori, ştiind că dispune de resurse energetice impresionante?

A.C. – Rusia mereu va juca un rol important în şi pentru Estul Europei. Oricine spune altceva, înseamnă că descrie o altă planetă. Oricât ar fi de slabă sau de puternică, Rusia are aceleaşi ambiţii – chiar dacă nu are întotdeauna şi mijloacele necesare. În prezent, Rusia este în faţa unui examen foarte dificil, cu trei “probe” delicate: i) economia sa este nereformată şi depinde de exporturile de materii prime; ii) demografic, populaţia Rusiei este într-o scădere continuă, pe fondul unei natalităţi slabe şi a multor decese premature (inclusiv pe fondul unui consum disproporţionat de alcool – vezi https://geopolitikon.wordpress.com/2009/10/08/08oct2009-doua-aniversari-vladimir-putin-si-anna-politkovskaia/ ); iii) competiţia externă, la adresa Rusiei, nu vine numai dinspre Vest (SUA, UE etc.), ci şi dinspre lumea musulmană din Sud şi dinspre China, la Est.  Totuşi, ce ne trebuie nouă (României şi Europei) nu este o Rusie slăbită – ci una reformată şi sigură pe sine. Deloc paradoxal, o Rusie frustrată şi panicată este mai imprevizibilă decât o Rusie puternică. 

I.D. – În calitate de Ministru de Externe al României, v-aţi întâlnit cu mulţi lideri politici ai lumii. În ce măsură anvergura personală a unui lider poate influenţa relaţiile politice bi- şi multilaterale?  

A.C. – Într-o măsură foarte mare. În cazul meu, am avut relaţii apropiate (în termeni umani şi profesionali) cu o serie de omologi – precum miniştrii de Externe ai Greciei, Marii Britanii, Franţei, Spaniei – dar şi ai Macedoniei, Serbiei, Croaţiei ş.a. Cu ministrul francez Bernard Kouchner ne tachinam frecvent pe teme de fotbal sau de istorie, de exemplu. David Miliband (ministrul britanic, mai apropiat ca vârstă) a lăsat eticheta deoparte şi m-a luat în biroul său (când l-am vizitat la Londra), m-a servit cu ceai şi prăjiturele (ce-ar fi Londra fără ceai?) şi am început să discutăm franc: el spunându-mi de ce ei vor recunoaşte independenţa Kosovo iar eu dându-i argumentele pentru care noi nu o vom face. Aşa se fac lucrurile – şi am rămas prieteni de atunci. Cu ministrul sârb, V. Jeremic, odată am “evadat” de sub ochiul vigilent al gărzilor de corp şi am mers pe jos – era o zi de iarnă frumoasă, cu soare, la Bucureşti – până la un restaurant, unde aranjasem un prânz de lucru. Am continuat să vorbim la telefon şi după ce nu am mai fost ministru. Tot ca amintire personală, mi-aduc aminte că la un moment dat i-am cerut secretarului de stat american Condoleezza Rice un autograf pe o carte (scrisă de un autor american despre ea) şi i-am spus că vreau să o donez bibliotecii liceului pe care l-am terminat în oraşul meu natal, Craiova. Peste câteva săptămâni, când ne-am întâlnit iarăşi, m-a surprins întrebându-mă “Hei, Adrian, ai dus cartea la liceul tău?”. “Nu încă” i-am spus eu. Şi iată că voi dona volumul abia acum, pe 20 noiembrie a.c., cu ocazia unei lansări de carte pe care o voi avea la fostul meu liceu, Colegiul “Elena Cuza”. Ce vreau să spun este că miniştrii sunt şi ei oameni şi stabilesc între ei nu numai relaţii “diplomatice”, ci şi umane.  

I.D. – Ce satisfacţie majoră aţi avut în demnităţile pe care le-aţi deţinut?  

A.C. – Alegerea e dificilă, pentru că-s inevitabil mai multe. Când faci lucrurile cu plăcere, vin şi satisfacţiile. Mi-aduc aminte că în Parlamentul European, ca vice-preşedinte al grupului liberal ALDE, eram vecin de scaun (în clădirea Parlamentului de la Strasbourg) cu Daniel Cohn-Bendit – fost lider al mişcărilor studenţeşti din Franţa, din 1968 (şi care acum este printre liderii grupului “Verzilor” din PE). În timpul şedinţelor, deseori îi mai puneam câte o întrebare despre trecutul lui “revoluţionar” şi el răspundea cu plăcere maximă, cu detalii. Ca ministru, aş putea să vorbesc despre ceremonia Tratatului de la Lisabona – la care am participat şi pe care l-am semnat şi eu, alături de premier şi de preşedinte. Cred că oricine, în locul meu, s-ar bucura că semnătura sa figurează pe un astfel de document. Sau de summit-ul NATO, a cărui organizare a fost în sarcina ministerului pe care-l conduceam şi care a strâns la Bucureşti cel mai mare număr de personalităţi politice care ne-a vizitat vreodată ţara (deocamdată, este cel mai mare eveniment organizat vreodată de România). Dar una dintre cele mai mari satisfacţii le-am avut în septembrie 2007: în urma invitaţiei mele directe (ajutat fiind şi de ambasadorii acestor state la Bucureşti, pe care i-am invitat să susţină ideea) i-am adus la Bucureşti, simultan, pe miniştrii de Externe ai Franţei, Marii Britanii şi Serbiei (cei despre care vorbeam mai sus). Şi, atenţie, aceasta se petrecea nu cu ocazia vreunui summit – ci erau Zilele diplomaţiei române, o manifestare anuală, pe care unii chiar o tratau ca pe o chestie de rutină. N-aş vrea să fiu înţeles greşit şi o spun cu modestia de rigoare: se poate verifica, dar nu cred că înainte sau după acea ediţie din 2007 s-a mai întâmplat să vină la Bucureşti, toţi odată, cu un asemenea prilej, trei miniştri de Externe la invitaţia omologului lor român. Deci, se poate!

_________________click pe imagine pentru o rezoluţie bună

by Kal, The Economist, 03 dec 09

Anunțuri

11 Decembrie 2009 - Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: