G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

03/dec/2009 După 20 de ani: revoluţia în provincie – bucurie, eroi şi mistere (II)

Revoluţia din decembrie 1989: bucurie, eroi şi mistere

(partea II-a şi ultima; pentru prima parte click aici)

 

Adrian CIOROIANU

(prefaţă la volumul I. Turcin, M. Ilie & I. Pâlşoiu (coord.), Revoluţia din decembrie 1989 de la Craiova. După 20 de ani, în curs de apariţie la Ed. Autograf MJM, Craiova, 2009)

Mistere, zvonuri şi elicoptere

Cum se va vedea, cartea dlor Turcin, Ilie & Pâlşoiu vorbeşte pe larg şi clar despre misterele “craiovene” ale acelor zile – pentru că este imposibil să le ignori într-o rememorare istorică.

Cei care au fost în Craiova în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 îşi aduc aminte cu siguranţă despre avalanşa de zvonuri privitoare la numărul stupefiant de mare de ţinte (aşa-zisele “elicoptere”) care s-au profilat pe cerul judeţului, obligând armata (aflată, la Craiova, sub comanda generalului Roşu) la ripostă. Acest volum (mai ales prin capitolele IV şi V) detaliază aceste bizare evoluţii din acele ore, pe care sintagme precum “diversiune psihologică” sau “diversiune radioelectronică” le descriu cel mai bine. Acestei psihoze legate de “elicopterele teroriste” i-au căzut pradă atât cetăţenii civili ai Craiovei, cât şi personalul unităţilor militare, care s-a trezit în faţa unei probe inedite. Într-o societate precum cea românească din acel moment, în care informaţia oficială avusese un grad redus de credibilitate, apariţia unor astfel de zvonuri şi răspândirea lor foarte accelerată este, desigur, explicabilă.

Astăzi, astfel de incidente pot să pară, retrospectiv, ca fiind mari naivităţi ale unei populaţii exaltate şi dornice de senzaţional (cum erau mai toţi românii în acele ore incandescente). Dar atunci aceste zvonuri au găsit mulţi colportori şi multe urechi deschise tocmai pentru că nimeni nu se aştepta ca Ceauşescu să părăsească scena fără o minimă rezistenţă. Cu toţii eram convinşi că liderul PCR este suficient de încăpăţânat şi are suficient de mulţi fideli încât să reziste prin luptă. Astăzi suntem uluiţi când înţelegem că în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 (pe când craiovenii erau strânşi cu zecile de mii în faţa actualei clădiri a Prefecturii) N. Ceauşescu era deja un bătrân părăsit de toţi, undeva la o margine de drum, prin judeţul Dâmboviţa. Atunci nu ştiam acest lucru. De aici şi acea diversiune pe care acest volum o analizează şi pe care, atunci, cu toţii am pus-o pe seama fidelilor Conducătorului sau a teroriştilor angajaţi de acesta. Iar Craiova, în acele zile, a fost unul dintre perimetrele în care acest “război radioelectronic” s-a purtat inclusiv prin diversiuni. De ce s-a bucurat Craiova de această “atenţie”? Tocmai pentru că ea era un puternic centru militar al ţării, crucial pentru zona de Sud-Vest a României. Nimic nu este, de fapt, întâmplător. Şi, mai ales, să nu uităm niciodată că la Craiova au existat victime în acele zile. Spre deosebire de “elicoptere”, victimele nu au mai fost virtuale – ci foarte reale, lăsând în urma lor familii îndoliate.

Valoarea rememorării

În fine, câteva cuvinte despre utilitatea unei rememorări precum cea pe care volumul autorilor Turcin, Ilie & Pâlşoiu o propun aici. În opinia mea, această carte este binevenită din cel puţin trei motive, pe care le expun succint: i) în primul rând, se cade ca la 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, o astfel de volum să aducă un modest omagiu victimelor de care vorbeam mai sus. Craiova a avut martirii săi în acel decembrie. Este, deci, îndreptăţit ca aniversarea a 20 de ani să fie animată de cât mai multe semne ale aducerii aminte – pentru că acei oameni căzuţi, în majoritate tineri, o merită. Acest volum le este, aşadar, dedicat.

Apoi, ii) e clar că astfel de cărţi suplinesc, de fapt, ceea ce familia sau şcoala trec de multe ori sub tăcere. Pentru generaţiile născute după 1990, revoluţia din decembrie 1989 este deja un eveniment “din secolul trecut”. Familia generică (părinţii, bunicii etc.) nu are o prioritate în a povesti despre ea, pentru că este ocupată cu alte treburi ce ţin de rutina zilnică. La fel, şcoala – cu o oră de Istorie pe săptămână în licee! – nu are cum povesti despre tot ceea ce ar merita atenţie. Salvarea, pentru transmiterea acestei memorii, rezidă aşadar în paginile cărţilor – măcar pentru cei ce se vor învrednici să le atingă cu ochii şi cu mintea. Am convingerea că “procesul comunismului” nu se va face în tribunale (precum procesul de la Nürnberg), ci în cărţile de istorie.

În fine, iii) acest volum, cred, este şi un frumos omagiu adus armatei române şi, totodată, un omagiu adus Craiovei, ca oraş, prin cetăţenii săi de ieri şi de mâine. Generaţiile craiovenilor de peste 30 de ani au amintiri vii de la revoluţie. Dar cei sub 20 de ani, normal, nu au nici măcar o idee – şi şi-o vor forma mai ales din povestiri şi din lecturi. Craiova anilor ’80 nu înseamnă numai stadionul Central – pe care se obţineau victorii fotbalistice istorice –, nu numai Parcul Romanescu (ex-Poporului) în care se mai turna câte un film, nu numai Teatrul Naţional – cu toate succesele sale de casă şi de critică –, ci şi actuala piaţă centrală a oraşului, de la capătul superior al Căii Unirii, în care un întreg oraş a sărbătorit atunci, uluit dar bucuros, despărţirea de dictatura comunistă a lui Nicolae Ceauşescu.

Aşadar: volumul de faţă este el însuşi parte din acest proces complicat şi necesar al rememorării istorice. Sub egida unui cunoscut şi apreciat profesor – dl Turcin – şi a doi înalţi ofiţeri care au făcut şi fac onoare armatei române şi specializării lor academice – dnii Ilie şi Pâlşoiu –, aceste pagini spun povestea dramatică şi adevărată a unui vechi oraş care, atunci, în decembrie 1989, deschidea, cu sacrificii şi eroi, tânăra “primăvară a libertăţii sale”.

by Parker and Hart, 09 sept. 09

Publicitate

3 decembrie 2009 - Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: