G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

27/nov/2009 Nu rataţi mîine: cînd va adera Republica Moldova la UE?

… mîine, o analiză despre şansele Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.

Reclame

27 noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica | Lasă un comentariu

27/nov/2009 Nicolae Ceauşescu, personaj literar: literatură, cult şi propagandă în România anilor ’70

… nu rataţi în curînd pe G E O P O L I T I K O N  un studiu despre apariţia intempestivă a lui Nicolae Ceauşescu în literatura anilor 1970!

27 noiembrie 2009 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | | Lasă un comentariu

27/nov/2009 „Good point, domnule preşedinte!”. Regele Spaniei şi pumnul lui Băsescu

Regele Spaniei şi pumnul lui Băsescu

(„good point”, dle preşedinte!)

Adrian Cioroianu

Din respect faţă de tematica acestui blog şi faţă de miile de cititori ce ne onorează, am ţinut aceste coloane relativ departe de campania electorală. Totuşi, pentru că parodia tinde să devină normă în societatea noastră (iar intelectuali precum Traian Ungureanu, Sever Voinescu ş.a. devin neo-aplaudaci), trebuie să recunosc faptul că evenimente recente – mai precis, stupefiantul filmuleţ difuzat aseară la TV[1] şi dezbaterile adiacente – mi-au clarificat o nelămurire pe care o aveam de ceva vreme.

Cu ani în urmă, pe cînd eram ministru, am avut un diferend cu preşedintele Băsescu şi cu ignobilul său purtător de cuvînt, Valeriu Turcan, pe marginea unui incident petrecut în urma unei vizite în Spania, în care-l însoţeam pe preşedinte. La Madrid, la finalul ceremoniei de primire, în timp ce se îndrepta spre apartamentele regale (repet, ceremonia se consumase!), regele Juan Carlos al Spaniei – un om admirabil de decomplexat, în comparaţie cu mulţi lideri de stat din istoria sau prezentul României – mi-a strigat, peste capul preşedintelui Băsescu, că „ziua noastră de naştere este cea mai bună” (întîmplător, regele este născut pe 5 ianuarie, ca şi mine).

Ştiam şi eu de această coincidenţă, drept care i-am răspuns regelui că „obviously, it is a very good one!” şi i-am arătat semnul excelsior (degetul mare al mîinii drepte ridicat în sus), care în culturile latine înseamnă „viaţă lungă / mai sus” etc. Ulterior, dl V. Turcan[2] le-a transmis ziariştilor români (dispuşi pe o platformă, mai departe) că eu i-aş fi strigat regelui „good point” (!?) şi că i-aş fi făcut „semnul ok”. Ceea ce m-a mîhnit n-a fost faptul că dl Turcan avea carenţe de caracter şi de cultură generală (asta bănuiam), ci că s-au găsit în suita preşedintelui Băsescu jurnalişti suficient de mercenari încît să preia aberaţia (primul cred că a fost de la „Cotidianul” – un detaliu care m-a mîhnit suplimentar, pentru că la acest ziar, patronat atunci de Ion Raţiu, am publicat şi eu la începutul anilor 90, pe cînd eram student). A doua zi (probabil la rugămintea ambasadorului Spaniei la Bucureşti, stupefiat şi el de interpretarea unor ziare româneşti), responsabilul cu protocolul de la Casa regală s-a adresat ziariştilor români, spunîndu-le că au dat o conotaţie aiuristică unui detaliu pe care regele Juan Carlos l-a găsit benign (inutil de adăugat că nici un ziar spaniol nu a vorbit despre „good point” sau „ok”). Nici un ziarist din delegaţie nu a clarificat nimic, de teamă, probabil, că dl Turcan îl va „uita” la următoarea deplasare prezidenţială. Nu mi-a rămas decît să le transmit dlor Băsescu şi Turcan că nu joacă fair (ceea ce dînşii ştiau deja) şi alte cîteva „amabilităţi”.

Acestea fiind faptele, trebuie să spun – cu umorul de rigoare în asemenea clipe incinse (şi contondente) – că imaginile din celebrul filmuleţ de aseară mi-au clarificat, totuşi, ceva. Dacă acel filmuleţ este falsificat, înseamnă că dl Băsescu se enervase la Madrid doar pentru faptul că regele Juan Carlos mi se adresase efectiv peste capul său, aproape ignorîndu-l pe dînsul. Dacă acel filmuleţ este însă adevărat, nu-i exclus ca dl Băsescu să se fi supărat pe mine pentru că, în loc să-i transmit un excelsior, nu i-am tras regelui una repezită în barbă.


[1] Spun „stupefiant”, pentru că el este extrem de grav şi dacă-i adevărat, şi dacă-i falsificat.

[2] Care moştenea de la soţia sa o mare simpatie pe invers pentru mine, din motive ce nu contează aici.

27 noiembrie 2009 Posted by | Intelo | , , , , , , | 5 comentarii

27/nov/2009 Rusia între vechea şi noua doctrină militară (II)

Rusia între vechea şi noua doctrină militară

(o poveste cu puţin poloniu şi multă tensiune ruso-britanică – partea a II-a)

click aici pentru partea I-a

Filip Vârlan

Atacul radioactiv asupra lui Alexander Litvinenko a fost cu atât mai de impact cu cât el s-a desfăşurat într-un bastion al Tratatului Nord Atlantic precum Marea Britanie. Şocul opiniei publice, obişnuită cu discursul militar al Războiului Rece care odată “încălzit” ar fi făcut ca aproape nimeni să nu scape neiradiat (asta în cel mai fericit caz) s-a declanşat şi ca urmare a conştientizării bruşte a proximităţii ameninţării teroriste de tip nuclear. În faţa unei asemenea ameninţări se pot desprinde trei idei i) Occidentul este un spaţiu de influenţă economică şi geostrategică, directă sau indirectă în funcţie de context, a Rusiei ii) latura economică este intrinsec legată de aspectele ce ţin de securitatea militară sau naţională raportată fie la un spaţiu regional (cum este cazul fostelor republici sovietice sau al Europei eliberate din comunism) fie la un spaţiu ce se extinde spre Europa de Vest iii) puterea de intimidare nu se mai bazează exclusiv pe demersuri oficiale ci şi pe acţiuni coborâte la nivelul clandestin al intereselor comerciale de clan, utilizate drept paravan de către Kremlin.

Pe întinderea hărţii se înscriu lejer noi zone de influenţă, colorate în funcţie de obiective, de stadii de implementare, de profunzimea implicării ş.a.m.d. Sentimentul dominant al existenţei intereselor Moscovei s-a manifestat întotdeauna atunci când a fost vorba de chestiunea armamentului nuclear sau a ameninţării convenţionale. Nu trebuie uitată prezenţa militară rusă în conflicte precum cel din Osetia din 2008, sau sprijinul tacit în puncte fierbinţi precum Transnistria, sau Nagorno-Karabah. La acestea se adaugă manevre economice de intimidare şi dominare prin resurse naturale cum a fost în cazul Ucrainei la începutul anului 2009 sau prin jocul configurării unei noi rute de transport a gazului către Vest cu diferite variante South Stream, North Stream, Nabucco, etc.

Între toate aceste mijloace de exercitare a forţei, arma nucleară îşi păstrează un rol special, scos la iveală ori de câte ori este necesar pentru a sublinia forţa brută a colosului.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a anunţat la începutul lunii octombrie a.c. intenţia Kremlinului de a adopta o doctrină militară nouă care să asigure performanţa ridicată şi eficienţa forţelor armate. În privinţa potenţialului nuclear, noutatea s-a evidenţiat prin introducerea unor amendamente diferite de cele existente în actuala versiune.[1] Din considerente ce ţin de noua schemă geopolitică a Europei, în care NATO şi UE s-au extins până în spaţiul proximităţii Rusiei, Consiliul a afirmat necesitatea revizuirii doctrinei adoptate în 2000 cu scopul de a se mula pe realităţile aflate în schimbare. Desigur că ar fi fost mult prea riscant să se renunţe la afirmarea esenţei strict defensive a planurilor militare, dar se poate considera că aceasta oricum este un dat care a împodobit întotdeauna fondul dosarelor de apărare de la Moscova. Din nou accentul cade asupra rolului ofensiv-protector al arsenalului nuclear. Spaţiul de utilizare este şi mai contextualizat fiind vorba de proximitatea regională, ca zonă de conflict militar, în care actori internaţionali îşi dispută influenţa.

La fel de interesant şi pătruns de sensuri este momentul acestor declaraţii. La o lună după afirmaţiile lui Patruşev, ministrul de externe britanic urma să ajungă la Moscova, însoţit de o agendă ticsită de chestiuni legate de relaţii diplomatice şi probleme strategice. David Miliband s-a aflat în Rusia pentru a umple un gol de 5 ani, timp în care nu a avut loc nici o vizită a vreunui ministru de externe britanic după Jack Straw.  Pentru o Rusie pornită să îşi dezvolte legături economice cât mai strânse cu diferiţi parteneri de discuţie europeni, absenteismul Marii Britanii are o conotaţie aparte. Relaţiile din ultimii ani au fost o sumă de extrădări reciproce la nivelul diplomatic şi al serviciilor secrete. La acestea s-au adăugat anchete, sancţiuni oficiale, precum şi autoexilările oligarhilor căzuţi în dizgraţie prin birourile Kremlinului.[2]

Vizita lui Miliband a început chiar pe 1 noiembrie când se împlineau 3 ani de la otrăvirea lui Alexander Litvinenko. Data nu a fost aleasă la întâmplare, raportându-se la consecinţele acestui caz în evoluţia legăturilor ruso-britanice din ultimii ani. Datorită relaţiei tensionate dintre ministrul britanic şi omologul său rus, întâlnirile nu au avut efectul scontat, existând şi opinii care afirmă că nu era absolut necesară o vizită la acest nivel efectuată de partea britanică pentru a discuta despre situaţia din Afganistan sau despre planurile Iranului de îmbogăţire a uraniului în Rusia.[3] Va rămâne cu toate acestea, o tentativă îndrăzneaţă de a dialoga în chestiuni delicate cu ocazia unor date calendaristice simbolice.

Sfidând logica vizitei britanice, pe 2 noiembrie, ministrul de externe Serghei Lavrov a subliniat importanţa deţinerii arsenalului nuclear precum şi intenţia Rusiei de a nu renunţa complet la acesta[4]. Nu a uitat să menţioneze nici eforturile de neproliferare dar parcă accentul cădea mai mult pe prima parte a declaraţiilor – şi asta cu Miliband la Moscova şi cu speranţele vii ale lui Obama de a semna un tratat privind reducerea armelor nucleare până la sfârşitul acestui an.

Vigilenţa britanicilor a fost înşelată nu prin sateliţi performanţi, nici prin bruiaje sau tehnică sofisticată ci prin câteva grame de poloniu strecurate în farfuria unui vechi spion rus din Londra. Nu este aceasta o formă, fie ea şi neconvenţională, de intervenţie nucleară? În mod sigur că ea nu a fost privită la proporţiile unui atac în masă dar a generat o reacţie absolut normală din partea autorităţilor britanice: nevoia de acţiona împotriva unui cumul de forţe economice şi politice din Vest aflate sub controlul relativ al Moscovei.

Pe fondul unor legături rigide cu Marea Britanie şi al resetării politicii externe a SUA în zona Eurasiei, noua doctrină militară a Rusiei găseşte un teren propice reinterpretării de sensuri. Şi de ce nu? Mai sunt şi alte instituţii care o fac. Spre exemplu, înaltele foruri ortodoxe ruse s-au gândit că o declaraţie bisericesco- populistă cu iz militar nu strică. Patriarhul Kiril, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, a afirmat în septembrie că Rusia are nevoie de arme nucleare pentru a-şi asigura statutul de mare putere.

Cu asemenea declaraţii nu cred că este cazul să ne mai întrebăm de ce mulţi băieţi din Rusia primesc de Crăciun, în virtutea unei tradiţii, soldăţei de plumb, machete de avioane, de tancuri sau de submarine. Probabil că anul acesta se vor vinde în special rachete – de jucărie, desigur.


[1] A se vedea in http://en.rian.ru/mlitary_news/20091008/156393316.html

[2] A se vedea in http://en.rian.ru/analysis/20091102/156688591.html

[3] Ibidem

[4] A se vedea in http://en.rian.ru/russia/20091102/156683947.html

 by Bill Schorr 02 nov 09, www. comics.com

27 noiembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Lasă un comentariu