18/nov/2009 După 20 de ani – între Războiul rece şi conflictele viitorului

După 20 de ani – între Războiul rece şi conflictele viitorului

(prima parte)

Un dialog între Ion Deaconescu, prof. univ. dr., Catedra de Stiinţe Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, Universitatea din Craiova şi Adrian Cioroianu, prof. univ. dr., Catedra de Istoria Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; textul integral va fi publicat în revista ProEst – Revista de analiză a politicii internaţionale est-europene, Editura Europa, Craiova, ISSN: 1842-5984

 

I.D. – Domnule Cioroianu, cât s-a schimbat politica lumii după implozia sistemului comunist şi căderea Zidului Berlinului?

 A.C. – Aş spune că mai curând societatea s-a schimbat radical, într-adevăr, dar nu şi maniera în care se face politica la nivel global. Cum spunea o frază a lordului Palmerston, pe care am citat-o de câteva ori – inclusiv în recenta mea carte, “Geopolitica Matrioşkăi” –, marile puteri au alianţe temporare şi interese de durată (aceasta privit, desigur, la scara istoriei). Războiul Rece s-a terminat (deşi mici “incidente” de aceeaşi natură mai au loc!), dar confruntarea la nivel global continuă sub alte forme – cum ar fi concurenţa economică şi revendicarea, mai explicită sau nu, a unor sfere de influenţă reconfigurate (de exemplu: extinderea NATO în Europa de Est până la Prut versus concepţia rusească a “vecinătăţii imediate”, prin care Moscova înţelege spaţiul fostei URSS şi unde ea pretinde interese privilegiate – vezi Belarus, Ucraina, Georgia, R. Moldova ş.a.).

I.D. – Se poate vorbi astăzi de o nouă ordine mondială, în condiţiile în care China, Japonia, Germania etc. au devenit actori importanţi în relaţiile internaţionale contemporane?

A.C. – În ultimii 20 de ani (adică după 1990) putem vorbi, cu temei, despre o “nouă ordine mondială” caracterizată, pe scurt, prin i) conflictul latent dintre viziunea hegemonică a unei superputeri americane versus viziunea multipolară a unor concurenţi mai vechi sau mai noi precum China, Rusia, India etc.; ii) confruntarea vizibilă între globalizare şi tendinţele regionale/regionaliste; iii) conflictul – cultural, militar sau politic – între democraţia de tip occidental şi diversele forme de stat autoritar (din China până în America Latină sau anumite state islamice); iv) competiţia economică între Occident (inclusiv SUA) şi statele emergente precum cele denumite generic BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China – la care unii analişti mai adaugă Indonezia sau, de ce nu, Turcia). Recomand tuturor celor interesaţi de asemenea teme noua carte a lui Fareed Zakaria – The Post-American World (W.W. Norton & Company, 2008), în care acesta (editor al revistei Newsweek) avansează ideea că hegemonia americană este tot mai diluată, la diverse niveluri ale societăţii globale (de la industrie la comerţ şi cultură). Analiştii economici estimează că undeva în jurul anului 2030 economiile ţărilor gen BRIC vor depăşi economiile statelor industrializate occidentale (actualul G7 – vezi, pentru detalii, https://geopolitikon.wordpress.com/2009/10/09/09oct2009-china-rusia-india-brazilia-vor-salva-sau-vor-supune-occidentul/ ).

I.D. – În ce parte se va înclina, după opinia dvs., balanţa puterii, în viitorul apropiat, când resursele energetice, terorismul, clima au căpătat o altfel de pondere în sistemul mondial?

A.C. – În mod categoric, spaţii non-occcidentale (în viziunea de acum) precum China sau India vor avea un important cuvânt de spus. La acestea aş mai adăuga, printre altele, pentru zona noastră: Turcia (care, ca urmare a neacceptării ei în Uniunea Europeană – deocamdată –, pare că îşi reorientează politica externă şi chiar internă, pe alocuri) şi, de ce nu, Kazahstanul – un stat pe care l-am vizitat şi am rămas impresionat de imensele bogăţii (de la gaze până la cereale) de care dispune şi care vor deveni foarte “interesante” pentru Europa. Aceasta nu înseamnă neapărat că lumea occidentală (SUA, UE etc.) va intra în declin – ci că va trebui să-şi adapteze politicile la provocări mai subtile şi mai numeroase. Oricum, în viitorii 50 de ani spaţiul occidental va fi cel mai puternic lovit de criza demografică în creştere a epocii moderne (altfel spus, Occidentul îmbătrâneşte; de exemplu, vârsta medie a populaţiei din România este de 36 de ani, iar a Iranului este de 24 de ani! – vezi, printre altele, https://geopolitikon.wordpress.com/2009/10/02/rusia-ue-si-proiectul-nabucco/ ).  Ca scenariu îngrijorător, trebuie luat în seamă faptul că actualele schimbări climatice pot face ca în următorii 30 de ani viitoarele războaie să fie purtate nu pentru pământ ca atare, ci pentru accesul la surse de apă potabilă! De reflectat, cred. (va urma)

Publicitate