G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

15/nov/2009 Cum se prostesc (între ei) românii în campaniile electorale

Lumea vrea ceva pe gratis

(cum se auto-prosteşte electoratul în campanii)

Adrian Cioroianu

Un lucru frapant, pentru cineva care urmăreşte cât de cât atent o campanie electorală în România, ar trebui să fie comportamentul votantului generic în faţa micilor „cadouri” pe care mai toţi candidaţii le oferă cu ocazia mitingurilor. Probabil că acest fenomen s-a dezvoltat masiv cândva spre sfârşitul anilor ’90; acum este comun majorităţii candidaţilor, din toate partidele. Schimbarea mi se pare de proporţii: dacă în mai 1990 votanţii veneau la mitingurile lui Ion Iliescu decişi să-i ofere trandafiri acestuia, mai recent aproape fiecare dintre participanţii la o adunare electorală aşteaptă să primească şi altceva decât inerentele promisiuni – dacă se poate, un mic cadou de la candidat.

Şi nu mă refer aici la ceea ce generic presa numeşte micii şi berea pentru momit votanţii. Mă refer la cadourile concrete. Cel mai tragi-comic exemplu vă e, probabil, cunoscut: primarii rurali care, înaintea alegerilor locale, făceau cadou unor întregi comunităţi din sate (romi, să zicem, dar nu numai) câte o piesă de încălţăminte (să zicem dreptul de la o pereche de gumari) şi spuneau pe şleau “Dacă mă votaţi şi ies primar vă dau şi încălţămintea pentru piciorul stâng” etc.

Eram în 2008 la un astfel de miting, într-un oraş mare al ţării. Un candidat la primărie comandase pentru concitadini un spectacol muzical şi, la un moment dat, echipa sa de campanie a început să împartă, dintr-o dubă, ceea ce s-ar chema materiale promoţionale: pungi de plastic şi pixuri cu numele candidatului. Imediat s-a strâns o mulţime promiţătoare, mai ales femei şi copii. Deodată, în alt colţ al pieţei s-a stârnit un mic vuiet: dintr-o altă dubă se împărţeau brichete! Nişte brichete şmechere, care la capătul opus flăcării aveau un desfăcător de capace de bere! Oameni şi mai mulţi, mai cu seamă tineri bărbaţi. Agitaţie, icnete, mici îmbrânceli şi obişnuitele strigăte Daţi câte una, ca să ajungă la fiecare! Tot mai mulţi dintre cei care până acum urmăreau spectacolul de muzică populară, văzând agitaţia, au început să îngroaşe rândurile în jurul celor două dube. Cei care fuseseră dăruiţi la o după dădeau din coate să ajungă şi la cealălaltă etc.  Toată lumea dorea ceva. Ideea că ar fi putut pleca acasă fără nimic pesemne că îi alarma pe mulţi.

Dar asta nu era tot. Să nu credeţi că cei care aveau deja pungi, pixuri şi brichete nu au devenit brusc şi mai animaţi atunci când din prima dubă au apărut şepcile şi tricourile – şi ele purtând numele candidatului. Dacă te-ai fi luat după îmbulzeala produsă, ai fi putut crede că respectivul candidat este cel mai iubit om dintre pământenii din acea parte a ţării! Greu de descris în cuvinte zecile de mâini întinse, corpurile săltate pe vârfuri, gâturile lungite, feţele alungite peste urechile celui din faţă. Pentru femei şi bărbaţi, pentru bunici şi nepoţi, prinderea unui articol textil a fost, pentru un sfert de oră, dorinţa cea mai evidentă.

Şi, dragă cititorule, rămâne să ne întrebăm: cine oare are o parte mai mare din vină, cel care dă ceva gratuit sau cel care aşteaptă să primească ceva pe gratis? Primul ştie că nu va primi voturile tuturor celor care primesc un cadou de la el; al doilea ştie şi el că acel cadou nu-l obligă cu nimic să voteze într-un fel anume. Şi, cu toate acestea, cadouri se fac în continuare.

Aceeaşi întrebare – cine e de vină? – am pus-o recent unui om cu o experienţă mai mare într-ale politicii. Asta nu-i nimic – m-a asigurat el. Să vedeţi ce îmbulzeală iese după ce cade întunericul, când încep să se împartă cănile şi găleţile din plastic!

______________________

(o variantă a acestui text a fost publicată în mai 2008 în revista Opinia studenţească din Iaşi)

Anunțuri

15 Noiembrie 2009 - Posted by | Intelo | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: