G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

31/oct/2009 O nouă „resetare”: Marea Britanie & Rusia depăşesc „impasul” Litvinenko?

Spre o „resetare” a relaţiilor dintre Marea Britanie şi Rusia

Vor trece cele două state peste „incidentul” Litvinenko?

Adrian Cioroianu

L-am cunoscut bine şi l-am apreciat mult – şi o fac în continuare – pe actualul ministru de Externe britanic, David Miliband. Foarte probabil, el va conta mult pentru structurarea viitoarei conduceri a Partidului Laburist, în epoca post-Gordon Brown (actualul prim-ministru). Cred că David Miliband este unul dintre cei mai de perspectivă politicieni britanici ai momentului – şi nu pot trece cu vederea interesul pe care el l-a manifestat faţă de statele Europei de Est (din care familia sa provine, în parte) şi faţă de România, inclusiv atunci cînd a acceptat foarte repede invitaţia pe care i-am făcut-o de a fi unul dintre invitaţii Zilelor diplomaţiei române, în septembrie 2007 (alături de Bernard Kouchner – ministrul de Externe francez şi Vuk Jeremič – ministrul de Externe sârb, alţi doi miniştri în raport cu care am avut o relaţie privilegiată). Ţin să precizez că dl Robin Barnett, ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, mi-a susţinut această idee şi a conlucrat eficient la materializarea ei.

Cu atît mai mult, cunoscîndu-l, mi se pare demnă de atenţie vizita pe care D. Miliband o va face la Moscova la începutul săptămînii viitoare (cel mai probabil, ministrul britanic va ajunge acolo în ziua de duminică, 1 noiembrie a.c.). Este prima vizită în Rusia a unui ministru de Externe britanic în ultimii 5 ani (după cea a lui Jack Straw în iulie 2004).  Dar este una de o importanţă peste medie.

În ultimii ani, relaţiile dintre Londra şi Moscova au atins inclusiv un nivel aparent al îngheţului. Unul dintre primele acte semnate de D. Miliband în calitate de ministru, în 2007, a fost expulzarea a patru diplomaţi ruşi – pe fondul crizei intervenite după ce fostul spion rus devenit disident Alexander Litvinenko a fost omorît prin otrăvirea cu poloniu radioactiv, în noiembrie 2006. În acel moment, Litvinenko era cetăţean britanic şi mai era unul dintre cei mai acerbi critici (deseori pătimaş) ai sistemului Putin. În două rînduri am discutat cu D. Miliband acest „incident” şi consternarea sa era una naturală (şi, în opinia mea, justificată) – mai ales după ce autorităţile ruse au refuzat extrădarea cetăţeanului rus Andrei Lugovoi, suspectul numărul 1 în această tenebroasă afacere.

Vizita la Moscova a ministrului Miliband, în zilele următoare, pare a semnala depăşirea acestei stări de criză. În mod clar semnalul dat este acela al „resetării” relaţiilor britano-ruse, după modelul deja începutei „resetări” între Washington şi Moscova.

Vizita este cu atît mai intersesantă cu cît i) incidentul Litvinenko nu este nicidecum singurul în dispută între cele două state; în cursul anului 2008, D. Miliband a invocat în cîteva rînduri acţiuni de „intimidare” ale autorităţilor ruse la adresa reprezentanţei moscovite a British Council, ca şi alte diferende – inclusiv antreprenorial-economice; ii) în cadrul guvernului britanic, D. Miliband a fost unul dintre cei mai expliciţi critici ai politicii ruse, atît după cazul Litvinenko, cît şi după războiul ruso-georgian din august 2008; iii) nu în ultimul rînd, relaţia problematică dintre D. Miliband şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, era de notorietate (în rîndul celor iniţiaţi) încă de la începutul anului 2008. În toamna anului 2008, unele surse (neconfirmate de Moscova) au oferit chiar varianta unei discuţii telefonice „hot & spicy”  între cei doi, în care ministrul Lavrov ar fi depăşit limitele convenţionale ale limbajului diplomatic.

Semnalul „resetării” ar putea fi dat inclusiv de faptul că, în această vizită, principalul interlocutor al lui Miliband la Moscova va fi acelaşi S. Lavrov, cu care va discuta agenda problemelor în suspensie. Previzibil, cei doi vor aborda şi dosarele generic numite Iran, Afganistan şi, cel puţin la nivel de sugestie, alegerile din Ucraina – în legătură cu care Miliband va transmite semnalul necesităţii unor alegeri corecte. În preambulul vizitei, pe 16 octombrie a.c., dl S. Lavrov a declarat că „Rusia este gata să reînnoiască relaţiile normale cu Marea Britanie” – ceea ce echivalează cu o recunoaştere a impasului de pînă acum, dar şi cu un avans pe calea „resetării”. 

E puţin probabil, totuşi, ca cele două părţi să ajungă la o interpretare globală comună a tuturor subiectelor. De urmărit această vizită şi, mai ales, de văzut consecinţele – i) în planul relaţiilor bilaterale; ii) în planul relaţiilor UE – Rusia şi NATO – Rusia; iii) în planul dezbaterii politice de la Londra, unde este de aşteptat o replică a Partidului Conservator, de opoziţie în acest moment.

Reclame

31 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

31/oct/2009 Invitatul din weekend – Dan Dungaciu despre preşedinţia R. Moldova

Se acumulează tensiuni etnice în R. Moldova?

Dan Dungaciu

„Cine seamănă vânt, culege furtună” (proverb românesc)

Dincolo de alegerea viitorului preşedinte care pare că acaparează toată dezbaterea publică, există o tensiune surdă care se întrezăreşte tot mai percutant în societatea din R. Moldova. Este tensiunea etnică. Din când în când, vibrează vizibil şi periculos. Un context politic instabil şi revanşard nu face decât să favorizeze o asemenea evoluţie care s-ar dovedi nefastă pentru întreaga regiune.

 „Minoritatea imperială” sau hărţile etnice subiective

Datele recensământului din 2004 indică faptul că minorităţile naţionale din republică reprezintă 23,9% din populaţie, dintre care 8,4% sunt ucraineni (cu 2,9% mai puţini decât în 1989); 5,8% ruşi (cu 4% mai puţini); 4,4% găgăuzi şi 1,9% bulgari. Populaţia etnicilor ruşi este de 366.461, din care o treime sunt imigranţi recenţi, născuţi în alte părţi ale fostei URSS. Istoric vorbind, cei mai mulţi ruşi din stânga Prutului sunt veniţi după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1940, existau doar 6%, în 1959 procentul a ajuns la 10,2, atingând 13% în 1989. Cel mai mare flux de minoritari ruşi s-a petrecut în intervalul 1950-1980.

De fiecare dată, însă, când acest subiect intervine în discuţie, datele obiective, statistice, nu sunt suficiente. Deşi în declin demografic, ruşii din R. Moldova intră în categoria numită de literatura de specialitate „minorităţi imperiale”, ceea ce indică un profil atitudinal diferit. Caracteristica acestor populaţii este un substrat specific al conştiinţei politice, bazată pe supremaţie din toate punctele de vedere: politică, culturală, economică. Deşi trăitori într-o societate în care nu au fost majoritari, aceştia nu i-au privit niciodată pe autohtoni ca pe egalii lor. Astăzi, când „carcasa imperială” s-a destrămat şi aceste minorităţi au pierdut dominaţia politică explicită, conştiinţa lor de sine a rămas, cel puţin la o parte dintre ei, tot imperială. Normalizarea se produce greu. Fenomenul nu este specific doar R. Moldova, dar, după recentele schimbări politice, devine în stânga Prutului din ce în ce mai acut.

Când nu atacă, Imperiul contraatacă!

Al doilea element care generează un statut special al „minorităţii imperiale” este legătura cu fostul imperiu. Reacţia celui din urmă este, de cele mai multe ori, constantă şi promptă, alimentând conştiinţa de sine a minorităţii rămasă pe un teritoriu de pe care imperiu s-a retras, cel puţin formal. (text integral)

31 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu