G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

27/oct/2009 Avanpremieră: nu rataţi mîine…

Nu rataţi mîine, miercuri 28 octombrie a.c., două texte despre un erou al contemporaneităţii: un interviu cu Vaclav Havel – fostul preşedinte al Cehiei şi artizan al revoluţiei de catifea din 1989 – despre relaţiile dintre Uniunea Europeană, NATO şi Rusia, precum şi o cronică la ultima carte a lui Havel tradusă în România.

Reclame

27 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | Lasă un comentariu

27/oct/2009 Imaginea reală a României în lume (I)

Legatum Institute – Prosperity Index 2009

EURAST Center – Adrian Cioroianu

Legatum Institute – un institut de cercetare & analize politice din Londra – a dat publicităţii, recent, Prosperity Index: un clasament al prosperităţii (dar care este, de fapt, al celor mai bine conduse state), în funcţie de media înregistrată la clasarea după nouă criterii fundamentale: i) baza economică, ii) spirit antreprenorial şi inovativ, iii) instituţii democratice, iv) educaţie, v) sănătate, vi) siguranţa publică, vii) guvernare, viii) libertate personală şi ix) capital social.

Clasamentul „celor mai fericite state” începe cu 1) Finlanda, 2) Elveţia, 3) Suedia şi se termină cu 102) Yemen, 103) Sudan şi 104) Zimbabwe (vezi TOP 10).

Cum era de aşteptat, România se află în zona mediană a clasamentului – pe locul 48 din 104. Este cea mai slabă poziţie dintre toate ţările Uniunii Europene şi chiar şi din zona Balcanilor (dintre cele luate în calcul). În ordinea celor 9 criterii amintite mai sus, poziţia României este următoarea: i) 52, ii) 40, iii) 33, iv) 41, v) 47, vi) 40, vii) 64, viii) 78 şi ix) 102. Cum se poate observa, România este ceva mai bine clasată la capitolul iii) instituţii democratice (locul 33), dar este sub medie la vii) guvernare (loc 64), viii) libertate personală (loc 78) şi stă foarte prost la ix) capital social (loc 102)

Dintre ţările ex-comuniste cel mai bine poziţionate sînt 20) Slovenia, 25) Cehia şi 27) Ungaria. Alte poziţii: 12) Marea Britanie, 14) Germania, 17) Franţa, 19) Spania), 21) Italia, 22) Portugalia, 29) Polonia, 30) Grecia, 34) Slovacia, 35) Croaţia, 46) Bulgaria.

După România, dintre statele europene se mai află: 59) Macedonia, 61) Ucraina. Republica Moldova ocupă cel mai modest loc dintre toate statele europene – poziţia 78.

Rusia şi Turcia se află la egalitate, pe poziţia 69.

Revenind la România: „vecinii” noştri de clasament sînt 47) Emiratele Arabe Unite şi 49) Jamaica. Chiar dacă nici una dintre el nu-s campioane la indicii decisivi, de menţionat că Jamaica ne întrece la doi indicatori: libertate personală şi capital social! Plus că, pe lîngă petrol sau rom de calitate, în ambele este soare mai mult decît în România.

27 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | 2 comentarii

27/oct/2009 Din istoria cîrciumii româneşti: de la vechiul han via Maria Tănase spre cantina stalinistă

Mărirea şi decăderea cîrciumii româneşti

Adrian CIOROIANU

            (…)  De la han la cîrciumă

            În spaţiul românesc – ca şi în toată Europa –, hanul este o autentică instituţie premodernă (preponderent medievală). Pe drumurile comerciale, la intrarea şi la ieşirea din tîrguri, hanul e un reper pentru toţi. Cu o pivniţă încăpătoare sub nivelul solului (în care la început de februarie se aduceau blocuri de gheaţă ce rezistau, învelite în paie, pînă prin iulie!), cu o sală mare de mese plus acareturi, bucătării şi grajduri pe pămîntul bătătorit (şi amestecat cu pleavă de grîu) ce funcţiona ca podea, cu o duzină de camere de dormit la etaj, cu mese de lemn, grătare, adăpătoare pentru cai şi pomi bătrîni în curte, cu tacîmuri din lemn şi cu veselă de pămînt ars, hanul românesc rămîne una dintre moştenirile istorice – aş spune – iremediabil pierdute. Azi, hanul lui Manuc, din Bucureşti, sau hanul Ancuţei, de pe şoseaua ce leagă Suceava de Iaşi, sînt ersatz-uri drăguţe şi frecventabile, desigur – dar care nu mai oferă imaginea fidelă a hanurilor de altădată. (text integral)

27 octombrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , | Lasă un comentariu

27/oct/2009 EURAST recomandă: Geopolitica tătarilor (partea a II-a)

Un popor străvechi între Ucraina, Rusia şi Turcia

Tătarii şi separatismul din Peninsula Crimeea

 (partea a II-a)

de  Metin Omer

Autorul, Metin Omer, este student la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa (anul III, specializarea Istorie) şi a lucrat acest studiu sub coordonarea conf. univ. dr. Florin Anghel, cadru didactic la această universitate. Studiul face parte dintr-o lucrare mai amplă şi a fost prezentată în iunie 2009 la o sesiune de comunicări studenţeşti din Facultatea de Istorie din Bucureşti. Îl recomandăm cititorilor noştri – Adrian Cioroianu

(textul primei părţi)

 

Implicarea Turciei

După dezmembrarea URSS, Turcia şi Ucraina au fost interesate să menţină “noua ordine” şi să împiedice o revenire a hegemoniei ruse în zona Mării Negre. Interesele geopolitice au favorizat apropierea dintre cele două ţări iar tătarii, prin atitudinea lor anti rusă, au devenit „puntea de legătură” dintre cele două ţări.

Problemele sociale şi economice pe care le întâmpineau aceştia a trezit interesul Turciei, tătarii fiind consideraţi “grupul etnic cel mai apropiat de turcii din Anatolia.”[1] Rusia a privit sprijinul acordat tătarilor crimeeni de către Turcia cu scepticism, suspectând că Turcia doreşte să controleze peninsula prin tătari, reducând astfel influenţa rusă.[2] Aceleaşi temeri au fost exprimate şi de liderii naţionalităţii ruse din Crimeea.[3] Acţiunile politicienilor turci au contrazis aceste afirmaţii. Turcia a susţinut încă de la început pretenţiile Ucrainei asupra Crimeei, iar Preşedintele Turciei Suleyman Demirel a declarat în 1998 că „relaţiile cu Crimeea sunt parte a relaţiilor cu Ucraina”[4]. Nici liderii tătarilor nu doresc ca Turcia să contribuie la cauza lor mai mult decât prin ajutoare umanitare, economice, culturale. Reşat Ablay, membru al Mejlisului, declara într-un interviu că în afară de contribuţiile financiare, speră ca oamenii de afaceri turci să investească în zonă pentru a crea locuri de muncă.[5] Preşedintele Mejlisului, Mustafa Cemilev, consideră Turcia „cea mai apropiată” ţară de cauza tătarilor crimeeni.[6] Preocuparea Turciei faţă de problemele tătarilor crimeeni are două cauze principale: existenţa unei diaspore numeroase a acestora în Turcia[7], iar din punct de vedere strategic dorinţa Turciei de a menţine statu-quo-ul în regiune. Turcia a fost interesată ca peninsula Crimeea sa rămână în posesia Ucrainei pentru a evita ca aceasta să fie controlată de Rusia. Cum tătarii crimeeni au fost susţinătorii autorităţilor de la Kiev în faţa separatismului rus, implicarea Turciei în ajutorarea acestora a fost acceptată de către oficialităţile ucrainene. În timpul vizitei primului-ministru ucrainean, Victor Ianukovici la Ankara din decembrie 2003, primul-ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi-a arătat disponibilitatea de a contribui în „chestiunile necesare” cu privire la tătarii crimeeni. Ajutorul Turciei a fost de fiecare dată bine primit, în timpul aceleeaşi vizite V. Ianukovici declarând că „mulţumeşte Turciei pentru sprijinul acordat în repatrierea tătarilor crimeeni”[8].

Implicarea Turciei s-a limitat la ajutoare umanitare şi s-a materializat doar cu acceptul ucrainean.

 

Concluzii

               Problema separatismului crimeean a apărut după dezmembrarea URSS, ea continuând să afecteze Ucraina pe plan politic, economic, social. Având importanţă geostrategică, situaţia din Crimeea a determinat implicarea Turciei care a devenit aliatul Ucrainei. În această alianţă, tătarii crimeeni au rolul de „intermediari”, atitudinea lor anti rusă coincizând cu interesul celor două ţări. Dacă pentru Ucraina interesul pentru situaţia tătarilor nu face parte decât din politica de menţinere a peninsulei în propriile graniţe, în cazul Turciei, pe lângă importanţa geostrategică este şi o problemă umanitară, lobby-ul susţinut al diasporei şi prezenţa unor personalităţi tătare în viaţa culturală, politică, economică având greutate în opţiunile externe ale Turciei.

            Chiar dacă pentru moment problema crimeeană pare rezolvată, pe viitor două chestiuni pot duce la tensionarea situaţiei: expirarea Tratatului dintre Rusia şi Ucraina asupra bazei de la Sevastopol (2017) şi radicalizarea acţiunilor tătarilor pe fondul nemulţumirilor legate de situaţia lor economică, politică, socială.

 


[1] Hakan Kırımlı, Turko-Ukrainian Relations and the Crimean Tatars în Tătarii în istorie şi în lume, Kriterion, Bucureşti, 2003, p. 317.

[2] Torr Bukkvoll, op. cit., p. 68.

[3] Anatol Lieven,  op. cit., p. 110.

[4] citat în Duygu Bayoglu Sezer, Ukraine, Turkey and the Black Sea Region în Ukraine in the World, Harvard University Press, f.l., 1998, p.93.

[5] “Emel”, Nr. 186, septembrie-octombrie 1991, p.10.

[6] Kırım Tatar Milli Meclisi Başkanımızın Mesajı [Mesajul Preşedintelui Mejlisului], „Bahçesaray”, Nr. 1, ianuarie-februarie, 1994. p. 1.

[7] Nu există date oficiale cu privire la numărul tătarilor crimeeni din Turcia dar este avansată cifra de 5 000 000. Pentru această problemă vezi Nermin Eren, Crimean Tatar Comunities Abroad, în The Tatars of  Crimea. Return to the Homeland, Duke University Press, Durham and London, 1998.

[8] „Bahçesaray”, Nr.24, decembrie 2003, p. 24.

27 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | Un comentariu