G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

23-24/oct/2009 Update: „Geopolitica Matrioşkăi”, „Pe umerii lui Marx” & autorul la Craiova

Lansarea volumului prof. univ. Adrian Cioroianu

 Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2009)

a avut loc vineri, 23 octombrie a.c., ora 17.00 – în Sala mică a Primăriei oraşului Craiova (sub egida Zilelor Oraşului şi colocviului organizat de revista & editura Scrisul românesc); despre carte au vorbit prof. Ion Deaconescu, prodecan în cadrul Universităţii din Craiova, şi prof. Cezar Avram, de la Institutul de Ştiinţe Sociale din localitate. După lansarea de carte, a fost prezentat publicului şi numărul 10 (octombrie a.c.) al revistei Scrisul românesc (vezi sumarul integral în format pdf.) ce strînge cele cca 15 comunicări prezentate la colocviul Actualitatea istoriei literare, desfăşurat în prima parte a aceleiaşi zile.

În cadrul colocviului (desfăşurat în dimineaţa zilei de 23 octombrie), prof. Adrian Cioroianu a prezentat comunicarea Nicolae Ceauşescu – personaj literar. Literatură, cult şi propagandă în România anilor 70. Studii de caz: Puterea şi Adevărul (Titus Popovici) şi Delirul (Marin Preda).

În cursul zilei de 23 octombrie, prof. Adrian Cioroianu a participat la două emisiuni ale postului TVR Craiova: la emisiunea matinală, cu o prezentare a cărţii Geopolitica Matrioşkăi, şi la emisiunea de seară Regional Expres (transmisă şi pe TVR3), alături de pr. Mihalache Tudorică şi de realizatorul Traian Bărbulescu.

 

Sîmbătă, 24 octombrie a.c., ora 11.00 – în Sala Oglinzilor din Muzeul de Artă Craiova a avut loc gala de decernare a premiilor revistei şi editurii Scrisul românesc pe anul 2009, prilej cu care au fost premiaţi, printre alţii, profesorii universitari Paul Cornea, Eugen Negrici, Constantin Zărnescu, prof. Constantin M. Popa şi Ioan Lascu sau ing. Adrian Paleolog. Prof. Adrian Cioroianu a primit Diploma de Excelenţă „pentru activitatea profesională şi pentru promovarea României în lume”.

 

Anunțuri

22 Octombrie 2009 - Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , ,

4 comentarii »

  1. Duminica, 25 octombrie, de la ora 10.40, Cristian Tabara debuteaza la TVR 1 cu emisiunea „Ca la carte” – o dezbatere pe marginea aparitiilor editoriale. Prima dintre aceasta este Geopolitica Matrioskai – Rusia postsovietica in noua ordine mondiala, volumul semnat de Adrian Cioroianu si aparut in acest an la editura Curtea Veche. Invitatii lui Cristi Tabara in platoul emisiunii vor fi autorul cartii, Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe in Guvernul Tariceanu si Dan Dungaciu, profesor universitar la Universitatea Bucuresti. Geopolitica Matrioskai, subiectul primei editii a emisiunii, este primul volum al unei lucrari dedicate isto­riei recente a Rusiei postsovietice si a spatiului pe care strategii de la Moscova il numesc vecinatatea imediata a Rusiei actuale.
    De ce a ales aceasta tema si daca experienta de ministru de Externe a contat sau nu in scrierea lucrarii aflati in „Ca la carte” chiar de la Adrian Cioroianu.
    Dan Dungaciu, cel de-al doilea invitat, considera ca Geopolitica Matrioskai, este „un volum scris de un fost ministru de Externe are un potential defect: sta sub semnul ambiguitatilor, al sugestiilor voalate, al lecturii printre randuri, nu al afir­ma­tiilor deslusite.
    Volumul lui Adrian Cioroianu desfide cliseul. Autorul e transant, aplicat si adeptul vorbirii (geopolitice) pe sleau.
    In plus, mai are o incontestabila calitate: contureaza, tacit, un proiect strategic fata de un spatiu la care ne-am raportat de multe ori defazat si ineficace.”
    La sectiunea Contestatio, cel de-al treilea invitat al editiei care va comenta
    cartea Geopolitica Matrioskai va fi Corneliu Vlad, jurnalist, specialist in probleme de politica externa.

    Comentariu de Simona Deleanu | 23 Octombrie 2009 | Răspunde

    • dra Deleanu,
      mulţam pentru precizări – chiar le-am folosit în redactarea unui post, astăzi, despre emisiunea de duminică.
      Nu sînt convins de echidistanţa dlui C. Vlad – dînsul editează mai nou un site de ştiri oficiale ruseşti în limba română (ceea ce nu e rău), sponsorizat de cîteva firme gen Lukoil etc. Că nu i-a plăcut titlul cărţii mele nu-i de mirare: Matrioşka este doar efigia ludic-feminină în spatele căreia un stat cu ambiţii imperiale îşi (re)afirmă virilitatea.
      best,

      adrian c.

      Comentariu de EURAST Center | 26 Octombrie 2009 | Răspunde

      • Pacat de Cristi Tabara ca n-a gasit o persoana care sa formuleze o critica pertinanta la adresa cartii dvs si nu sa caute nod in papura (si asta intr-un mod neconvingator).

        Comentariu de Simona Deleanu | 26 Octombrie 2009

  2. Cu toate indoielile/aprecierile domnului C.Vlad, a fost o emisiune reusita, din cele ce te provoaca sa cauti si sa citesti imediat cartea in discutie. Din acest punct de vedere, cred ca polemica nu poate decat sa incite telespectatorul/ lectorul intr-un mod constructiv.

    Ma bucur de „noul look” al emisiunii lui Cristi Tabara si sper ca urmatoarele teme sa se ridice, la randul lor, la inaltimea si calitatea emisiunii/ temei/ invitatilor din debut.

    Comentariu de Andrada Balan | 26 Octombrie 2009 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: