G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

09/oct/2009 China, Rusia, India, Brazilia: vor salva sau vor supune Occidentul?

Geopolitica ieşirii din criză

– vor salva China sau Brazilia lumea occidentală? –

Adrian Cioroianu

În anul 2001, firma americană de audit Goldman Sachs a lansat termenul BRIC – un acronim / cvasi-joc de cuvinte plecând de la iniţialele statelor cu economii emergente, a căror creştere se anunţa relativ spectaculoasă în viitorul previzibil: anume Brazilia, India, Rusia şi China. Economişti de mare calibru se încăpăţânează să prognozeze faptul că aceste economii din spaţiul BRIC vor fi capabile, împreună, să depăşească economiile însumate ale principalelor şapte state industrializate din prezent (aşa-numitul G7), undeva spre anul 2035 (dacă nu cumva chiar spre 2027).

În ultima vreme Rusia a fost puternic afectată de scăderea preţului la petrol şi gaze (şi de propriul său sistem politic, autoritar, etatist şi puţin transparent). După o perioadă (2000 – 2008) în care PIB-ul a crescut cu o medie de 6 la sută pe an – ani în care cererea mondială de petrol şi gaze a crescut mână în mână cu preţul acestora –, economia Rusiei a fost cea mai nepregătită (dintre economiile BRIC) pentru febra bancar-financiară care ne-a îmbolnăvit pe toţi.

Motorul grupului BRIC este, incontestabil, China: creşterea ei din ultimul deceniu se bazează pe un constant progres al cererii şi consumului intern şi pe o economie în care statul a avut grijă ca macro-investiţiile să fie favorizate. China are 2000 de miliarde de dolari (!) investiţi în bonuri de tezaur americane (text integral).

Anunțuri

9 Octombrie 2009 - Posted by | Geopolitica | , , , , , ,

1 comentariu »

  1. […] Texte GEOPOLITIKON & EURAST pe acelaşi subiect: Iran & Rusia + China – ce strategie trebuie să aibă Occidentul? /// O nouă “nouă ordine mondială” şi un complot împotriva dolarului?  /// China, Rusia, India, Brazilia: vor salva sau vor supune Occidentul? ) […]

    Pingback de 10/ian/2010 Un eveniment istoric: China depăşeşte Germania ca cel mai mare exportator de pe piaţa globală « G E O P O L I T I K O N | 10 Ianuarie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: