02/oct/2009 Cum s-a ajuns la pactul Maniu – Codreanu?

Cum s-a ajuns la pactul Maniu – Codreanu?

 Adrian CIOROIANU despre:

Florin Müller (coord.), Elite parlamentare şi dinamică electorală în România, 1919-1937, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2009, 388 p., 29 Ron.

Principala problemă a editurilor din România – chiar şi a celor mari – este difuzarea cărţii. Obstacole stupide, mercantilisme de gang, şmecherii străine de galaxia Guttenberg – toate acestea se interpun între scriitor şi cititor. Lucrurile-s încă şi mai grave în cazul editurilor mici. Şi-s de-a dreptul dramatice în cazul editurilor universităţilor! Este imposibil să găseşti, în sistemul nostru de difuzare, cărţi publicate de edituri universitare. Cîştigă cineva de pe urma acestei anomalii? De pierdut, pierdem toţi.

Întrebare retorică şi inutilă într-o recenzie – dar acesta a fost primul gînd atunci cînd am deschis cartea coordonată de profesorul Müller. Alături de masteranzi ai Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti şi de un coleg cercetător din Oradea, Muller şi-a propus revizuirea unor fragmente din istoria electorală a României interbelice. Mai clar: istoria interbelică a României e acel capitol de istorie naţională în legătură cu care totul pare a fi fost spus dar aproape totul rămîne de rescris. Pe scurt, volumul propune încercarea a şapte tineri istorici de a reanaliza dinamica politică a României din anii ’20 şi ’30 ai secolului trecut, într-o perspectivă echilibrată, documentată  şi completă (şi poate, pe alocuri, prea tehnică). În ansamblu, efortul e lăudabil. În trei studii de caz, Florin-Răzvan Mihai analizează alegerile din mai 1926, mai 1927 şi decembrie 1928, cu bilanţul fiecărui partid în parte – plus unele elemente surprinzătoare pentru istoric şi grăitoare pentru cel atent la politica de azi (vezi conflictul endemic dintre candidaţii sprijiniţi la centru şi cei cu susţinere locală – un fragment de istorie electorală prezent şi în Scrisoarea pierdută a lui Caragiale!). Prin presa epocii, Alexandru Mădescu reia analitic alegerile din 1931 şi 1932 – începutul deceniului carlist, în care părea că politica partinică tradiţională în România încă mai are un viitor (dar Carol al II-lea credea altceva). Cornel Micu şi Gabriel Moisa propun două studii de caz cu parfum local: episoade electorale din Brăila, respectiv Bihor – ambele sugestive pentru unitatea de moravuri transregională a politicii româneşti.

În opinia mea, trei studii oferă acestui volum osatura sa interpretativă: mai întîi, Adrian Herţa analizează structura sistemului electoral românesc al vremii şi lămureşte (o nebuloasă în mintea unor “analişti” de azi!) ce a însemnat sistemul interbelic al primei electorale, inaugurat în 1926. Apoi, Mihail Petcu comentează alegerile din decembrie 1933 – an de criză economică, de tensiuni sociale, de avînt al Mişcării Legionare. I.G. Duca tocmai inaugurase măsuri împotriva radicalismului de dreapta – şi aşa se ajunge la crima “nicadorilor” din gara Sinaia, imediat după alegeri. În fine, Florin Müller – coordonatorul volumului – analizează alegerile din decembrie 1937 din perspectiva acelui imbroglio politic ce face ca, opuşi liberalilor, ţărăniştii lui Maniu să ajungă la un pact cu legionarii lui Codreanu. Politicieni obscuri sau personalităţi clasicizate – precum Octavian Goga – se regăsesc aici. “Actualul regim murdar trebuie măturat, trebuie omorît cu conducători cu tot, chiar şi cu Lupeasca, jidanca de la Palatul Regal, iar (…) pe cadavrele acestora trebuie să clădim o ţară nouă, o ţară legionară” etc. – se spunea într-un material electoral distribuit înaintea alegerilor. Problema este: aparţinea el legionarilor? Sau Siguranţei statului, care dorea compromiterea acestora?

Iată deci ce pasionantă poate fi istoria noastră interbelică. Măcar de-ar ajunge la îndemîna cititorilor români!

_________________________

– text publicat în revista Dilemateca, 9, sept. 2009

Publicitate