G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

04/febr/2009 Geopolitică şi propagandă – PR by Gazprom

 Geopolitică şi propagandă

 Adrian Cioroianu

 Spre surprinderea mea (foarte plăcută), am primit multe mesaje în urma articolului de luna trecută despre Barack Obama – semn că Scrisul românesc este o revistă care ajunge departe şi pe care unii nu ezită să o citească, cum se spune, cu creionul în mână. Unul dintre mesaje insista asupra importanţei pe care chestiunile de public relations (PR) o au în politică, la cel mai înalt nivel. În România, problema PR-ului s-a pus doar după 1990; înainte, în vechiul regim, aveam propaganda comunistă. În capitalismul ghidat după principii de marketing, PR-ul este tot un fel de propagandă, dar ceva mai subtilă şi mai modernizată. Propaganda încerca să creeze o legendă; PR-ul de azi crează o imagine. Se vede treaba că legenda şi imaginea nu-s acelaşi lucru; degeaba eşti foarte cunoscut dacă nu ai o imagine bună – în schimb, dacă ai o imagine bună, poţi să fii vizibil doar cât să nu te uite lumea.

Vorbind luna trecută despre noul preşedinte Obama, n-aş vrea să se înţeleagă că numai americanii fac atâtea eforturi, la nivel oficial, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Aici voi oferi un alt exemplu: cel al Rusiei.

În decembrie 2005, compania rusă Gazprom (cel mai mare furnizor mondial de gaze naturale) oferea un titlu pentru prima pagină a ziarelor de pe şase continente: fostul (până de curând) cancelar german Gerhard Schröder fusese numit, la ideea lui Vladimir Putin, preşedinte al comitetului de acţionari al companiei ce urma să construiască un uriaş gazoduct, prin Nordul Europei (şi pe fundul Mării Baltice) între Rusia şi Germania – aşa numitul Torent Nordic (North Stream). Un fost cancelar german de stânga (!) adus, aşadar, pentru a îmbunătăţi imaginea unei firme (Gazprom) în legătură cu care mai multe voci din Uniunea Europeană se arătau încă de pe atunci sceptice. Aşa cum o carte recent tradusă la noi spune foarte clar, această numire a fost ghidată şi de considerente de PR – anume, la Moscova “se considera absolut sincer că numirea lui Schröder reprezintă o manevră de succes a relaţiilor cu publicul”*. Numai că această speranţă a fost repede infirmată. În ianuarie 2006 a avut loc primul “război al gazului” între Rusia şi Ucraina (cu efecte şi asupra altor ţări din Europa) şi la adresa Gazprom au venit acuze din cele mai diverse direcţii (mai ales prin presa vest-europeană, se înţelege). Nu i-a fost uşor nici lui Schröder. Întrebarea cu care el se întâlnea cel mai des nu era ce face pentru Gazprom sau pentru alimentarea cu gaze naturale a Europei de Vest, ci care este salariul pe care-l primeşte de la firma de stat rusă. În cele din urmă a trebuit să răspundă: a recunoscut astfel că primea “doar 250 de mii de euro pe an” – o sumă nu foarte mare pentru un personaj de calibrul său, dar considerabilă pentru orice cetăţean obişnuit al Germaniei sau al Uniunii Europene (nu mai vorbesc despre Rusia, unde această sumă este mică pentru oligarhii locali şi enormă pentru muncitorii obişnuiţi). Pe scurt: din toată această afacere, în planul imaginii Schröder a pierdut cel mai mult, iar câştigul firmei Gazprom a fost infim. Cel mult, toată povestea a arătat că banii pot cumpăra orice şi că orice om – inclusiv un fost cancelar social-democrat german – are preţul său.

Episodul Schröder nu a fost singura încercare a Gazprom de a-şi albi imaginea. Dacă nu ştiaţi, aflaţi că aceeaşi firmă a mai încercat o campanie de PR şi pe alt plan: a dorit să cumpere o echipă de fotbal occidentală. La începutul anului 2006, pe când era atacată prin toată presa occidentală, firma Gazprom a licitat pentru echipa Schalke 04, din oraşul Gelsenkirchen – una dintre cele mai cunoscute echipe ale Germaniei. A încercat, dar nu a reuşit: din motivul că una dintre regulile de bază ale fotbalului european, fixate de UEFA, spune că o singură compania nu poate deţine două echipe de nivel înalt. Or, Gazprom mai cumpărase, în Rusia, echipa Zenit Sankt Petersburg – una dintre echipele de top ale Rusiei. Aşa că, în cele din urmă, Gazprom s-a mulţumit cu sponsorizarea lui Schalke 04 – ceea ce a fost bine pentru echipă, dar n-a adus un câştig de imagine major pentru companie.

O altă mostră de PR defectuos pentru Rusia: războiul cu Georgia, din august 2008. În lunile din urmă, tot mai multe dovezi s-au adunat în sprijinul ideii că forţele georgiene sunt cele care au dat startul atacului iniţial împotriva Osetiei de Sud (enclavă separatistă sprijinită de Rusia pe teritoriul georgian). Cu toate acestea, riposta Rusiei a pus în gardă Europa şi SUA la un loc (şi nici China nu a fost foarte entuziasmată de eveniment!). Chiar dacă a câştigat în numai cinci zile confruntarea militară, Rusia a pierdut războiul de imagine care a urmat. De fapt, în confruntarea între o putere nucleară (precum Rusia) şi un stat care abia şi-a câştigat independenţa (precum Georgia) un om obişnuit nu prea are de ales în ceea ce priveşte simpatia la prima vedere. Puşi în situaţia de a alege între David şi Goliat, majoritatea europenilor (care habar nu au de geopolitică, de conflicte la nivel înalt sau de sfere de interese) au trecut instinctiv de partea celui mai slab. Şi astfel Georgia a câştigat războiul imaginii, fără să facă mari eforturi de PR.

În fine, un alt exemplu, cel mai recent dintre toate: al doilea “război al gazului” dintre Rusia şi Ucraina, din ianuarie a.c. Ce a dorit să arate Rusia: că Ucraina nu este un partener viabil pentru Europa şi nici un teritoriu sigur pentru tranzitul gazelor ruseşti către Uniunea Europeană. Cum se ştie, povestea e ceva mai veche (din decembrie 2004, mai precis): Moscova nu-l are deloc la inimă pe preşedintele “portocaliu” al Ucrainei, Viktor Iuşcenko şi încearcă să-l “sape” pe orice cale. În plus, este limpede că Ucraina are datorii neachitate faţă de Gazprom şi că este un platnic destul de îndărătnic. Rezultatul? Toată lumea (şi în orice caz presa occidentală) au vorbit mai ales despre o nouă ofensivă a Rusiei împotriva Ucrainei (ceea ce era, totuşi, adevărat) şi de un şantaj al Rusiei la adresa Europei (ceea ce, deasemenea, pare credibil).

Concluzia: în ultimii ani, Rusia a avut câteva campanii de PR care nu i-au adus nici un beneficiu. Cele de mai sus sunt doar episoade dintr-o suită mult mai extinsă. De unde rezultă că, după ce timp de decenii ai fost obişnuit cu propaganda, nu-i foarte simplu să fii eficient la PR. Aviz altor amatori (inclusiv din România!).

– text publicat în revista „Scrisul românesc”, februarie 2009


* Valeri Paniuşkin şi Mihail Zîgar, Gazprom. Noua armă a Rusiei, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

Anunțuri

4 Februarie 2009 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: