G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

06/sept/2008 Şansa de a fi tigru în noua Rusie

Şansa de-a fi tigru  în noua Rusie

(Câte războaie reci putem duce-ntr-o viaţă?)

 

Adrian Cioroianu

 

            Războiul rece părea, în viaţa noastră, un fapt recent. Dar şi încheiat. Un capitol de istorie, abia dacă apucasem să-i facem bilanţul. Un Est (Uniunea Sovietică, mai ales) incapabil să priceapă de ce a pierdut, un Vest (Statele Unite plus Europa Occidentală) incapabile să înţeleagă ce anume, de ce şi cum a câştigat. Divizii de politologi, de sovietologi şi de kremlinologi şi singura mare surpriză că nici unul dintre ei – în ciuda foarte bunei lor pregătiri academice, în ciuda banilor investiţi în ei etc. – nu a reuşit să anunţe cu o anticipare rezonabilă inevitabilul: anume că imperiul sovietic se va prăbuşi într-o patetică implozie. S-au strâns, despre conflict, cărţi de referinţă. Dar şi tone de hârtie – lozinci, afişe, materiale, broşuri, analize, prospecţii, introspecţii, propagandă, contra-propagandă ş.cl. – de o parte şi de alta, date uitării, fără altă folosinţă decât – eventual – curiozitatea unor viitori savanţi. Vocea Americii şi Europa Liberă de o parte a baricadei, Radio Moscova de alta. Dolarul versus rubla. CIA versus KGB. Bourbon whiskey contra votcă. Madonna contra Alla Pugaciova. Romanele lui Ian Fleming şi John Le Carré, filmele cu Sean Connery în rolul lui James „007” Bond, şi, de cealaltă parte, colecţiile est-europene de romane de spionaj (în cazul românesc, vezi colecţia Sfinx de la fosta Editură Militară) în care, invariabil, câte un agent ieşit din marea masă a poporului socialist se luptă pe viaţă şi pe moarte cu o complicată agentură de spionaj (cu baza, aproape obligatoriu, în R.F.G.) şi o dovedeşte, în cele din urmă.

            Spre mijlocul anilor ’90, student fiind la o universitate canadiană, eram plin de ciudă că sfârşitul comunismului în Europa şi prăbuşirea Uniunii Sovietice căzuseră (ca subiecte academice) în banalitate, nu mai interesau aproape pe nimeni. Războiul etnic din Balcani? Era atunci la ordinea zilei. Studiile despre noua Chină? Erau noua modă. Studiile despre America Latină? Erau în floare. Despre istoria comunismului european – ceva licăriri de interes remanent şi, în rest, o mare de certitudini. Fostul război rece? Până şi cuvintele ca atare căzuseră în desuetudine, din moment ce, privite dinspre mediul universitar nord-american, ţările Europei de Est erau rudele educate dar sărace ce dădeau din coate ca să prindă un loc la masa europeană în continuă lărgire, iar Rusia era un fel de pacient bizar, alternând între zvâcniri de orgoliu şi comă profundă.

            Asta a fost, până de curând.

            Fără de veste, luaţi cu alte treburi, mai nou vedem cum buletinele de ştiri – printre reclame, dramolete mondene şi rezultate ale tragerilor 6 din 49 – vorbesc tot mai clar despre un nou război rece. Altul. Cel de-al doilea. Dacă tot am avut două adevărate războaie mondiale, de ce nu am reface paritatea şi la cele reci? De o parte Rusia lui Vladimir Putin, de cealaltă parte un Occident mai lărgit, dar şi mai scindat.

            Pe la începutul acestui an am primit, pesemne direct de la autor din moment ce văd o dedicaţie pe pagina de gardă, un volum impozant – legat, copertă tare, supracopertă – dar cu un titlu care mi s-a părut din cale-afară de comercial ca să fie şi serios: Noul Război Rece. Trebuie să spun că nu ştiam nimic despre autor (ulterior aflam că-i corespondent al The Economist pe Europa de Est), necum despre cartea lui. Drept care am pus volumul de-o parte, pe raftul acela pe care fiecare posesor de bibliotecă îl are, cel pe care înghesuim de regulă cărţile (mai ales primite) pe care nu ne lasă inima nici să le citim, dar nici să le aruncăm. Când eşti ministru, se mai întâmplă: fel şi fel de oameni îţi dau fel şi fel de mici atenţii: cărţi producţie proprie, scrisori, cereri, pietre norocoase ş.a.m.d. – o să vedeţi când o să ajungeţi în această situaţie.

            Cert este că abia recent, mânat mai curând de o temere, am scos cartea din umbra cotlonului în care o aruncasem. Din ce motiv? Unul simplu, dar cu rădăcini mai multe. Bunăoară, sunt unul dintre cei pe care recentul război georgian i-a luat pe nepregătite. Eram pe litoralul Mării Negre, o dimineaţă de 8 august ca oricare alta, sună telefonul şi cineva mă roagă, fără mari introduceri, să comentez atacul Rusiei asupra Georgiei pentru un post de televiziune! De cu seară, la culcare, nu era nici un război; la trezire, înfloreau explozii pe toate ecranele. Nici eu şi nici d-voastră nu eram singurii surprinşi de ştire – am temerea că şi George W. Bush, preşedintele singurei superputeri mondiale şi unul dintre cei mai declaraţi suporteri ai independenţei Georgiei, nu era departe.  

Rusia joacă tare. Chiar şi a spune acest lucru este banal. Într-un climat care nu mai este acelaşi cu cel din timpul fostului război rece. Populaţia Rusiei, în majoritatea ei, nu mai este potrivnică regimului. Dimpotrivă. În Rusia de azi, Putin este infinit mai popular decât era Leonid Brejnev cu 30 de ani în urmă. Rusul de rând nu mai este cel ameţit şi cârtitor din paginile lui Boris Pasternak, ci e unul bucuros că, în fine, a apărut un nou ţar în stare să ridice Rusia „acolo unde merită”.  Rusia nu mai este ţara textelor clandestine, a samizdatelor circulând pe sub mână ca în vremea recent-răposatului Soljeniţîn. Poţi să spui ce vrei – plata sau răsplata vin după. După moartea ziaristei Anna Politkovskaya, în octombrie 2006, presa rusă de opoziţie e la fel de accesibilă ca şi găina cu ouă de aur. Chiar în ziua în care scriu acest text agenţiile de presă dau două noutăţi care cu greu încap în aceeaşi teacă logică: un alt ziarist, animator al unui site de ştiri din Inguşeţia şi opozant al lui Putin, a fost împuşcat dar, pe de altă parte, Putin însuşi ar fi salvat de la moarte, într-un parc zoologic, câţiva ziarişti împuşcând un tigru care se îndrepta către ei. Cu o mică diferenţă: ziaristul a fost împuşcat – vorba unui erou al lui Marin Preda – total şi definitiv, pe când tigrul a fost doar adormit cu ceva tranchilizante. În noua Rusie, un tigru pare a avea mai multe şanse decât un opozant.

Drept care revin la opul lui Lucas, spunând că mi-aş dori să ne ferească Dumnezeu de epoci în care cărţi ce iniţial par comerciale devin ulterior de referinţă.

 

 Edward Lucas, The New Cold War. How the Kremlin Menaces both Russia and the West, Bloomsburry Publishing Plc, Londra, 2008

_______________________________

text publicat în revista „Scrisul românesc”, nr. 9, septembrie 2009

Anunțuri

6 Septembrie 2008 - Posted by | Bibliografii, Geopolitica | , , , ,

1 comentariu »

  1. 🙂

    Comentariu de daxinte | 8 Octombrie 2009 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: