G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

Geopolitica tătarilor: un popor străvechi între Ucraina, Rusia şi Turcia

Un popor străvechi între Ucraina, Rusia şi Turcia

Tătarii şi separatismul din Peninsula Crimeea

 (prima parte)

de  Metin Omer

Autorul, Metin Omer, este student la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa (anul III, specializarea Istorie) şi a lucrat acest studiu sub coordonarea conf. univ. dr. Florin Anghel, cadru didactic la această universitate. Studiul face parte dintr-o lucrare mai amplă şi a fost prezentată în iunie 2009 la o sesiune de comunicări studenţeşti din Facultatea de Istorie din Bucureşti. Îl recomandăm cititorilor noştri – Adrian Cioroianu

 

De la declararea independenţei Ucrainei la 24 august 1991, Crimeea a fost regiunea care a creat cele mai mari probleme autorităţilor de la Kiev. Complexitatea situaţiei din această zonă a fost determinată de mai mulţi factori. Prezenţa unei majorităţi ruse în peninsulă a favorizat apariţia unei mişcări care dorea o mai mare autonomie sau chiar separarea de Ucraina.[1] Importanţa strategică a determinat implicarea Rusiei care în politica de păstrarea a bazei navale de la Sevastopol a sprijinit mişcarea separatistă rusă. Apartenenţa  Crimeei a stârnit alte dezbateri. Până în 1954 aceasta a fost parte a URSS, la 19 februarie fiind transferată în administraţia R.S.S. Ucraina.[2] Reîntoarcerea tătarilor crimeeni, unul din popoarele deportate din ordinul lui Stalin în 1944, a contribuit şi ea la tensionarea situaţiei.

Separatismul rus

Mişcarea separatistă din Crimeea a apărut imediat după declararea independenţei Ucrainei. A doua zi, la 25 august 1991, a fost înfiinţată Mişcarea Republicană (RDK). Aceasta susţinea anularea actului din 1954 prin care Crimeea era cedată Ucrainei şi propunea organizarea unui referendum în urma căruia să se decidă statutul regiunii.[3] În noiembrie 1991, Parlamentul crimeean a votat o lege pentru organizarea referendumului, în câteva luni fiind strânse 250 000 de semnături în favoarea oragnizării acestuia.[4] La 20 mai 1992, Parlamentul de la Simferopol a declarat independenţa Crimeei şi a stabilit susţinerea unui referendum asupra acestei decizii în august 1992. Autorităţile ucrainene au reacţionat în faţa acestor decizii declarându-le neconstituţionale.[5] La 30 iunie 1992, Parlamentul ucrainean a adoptat legea cu privire la „Delimitarea puterilor organelor centrale ucrainene şi cele ale Republicii Crimeea”. Legea prevedea existenţa cetăţeniei duble crimeene şi ucrainene şi atribuia drepturile asupra resurselor şi pământului din Crimeea, crimeenilor. Această lege urma să intre în vigoare doar dacă legile şi Constituţia crimeeană erau în acord cu cele ucrainene şi dacă era anulată susţinerea referendumului, ceea ce s-a întâmplat la 9 iulie 1992.[6]

Cu toate că la sfârşitul anului 1992 se părea că Ucraina rezolvase problema crimeeană, soluţia de compromis nu a fost durabilă. Începând cu anul 1993, din cauza crizei economice, conflictul Kiev-Simferopol a crescut în intensitate. Pe parcursul anului 1993, Parlamentul crimeean a votat o serie de măsuri, printre care instituirea Preşedinţiei, care au dus la o mai mare autonomie.[7] Alegerile prezidenţiale din ianuarie 1994, au fost câştigate de reprezentantul Mişcării Republicane, Iuri Meşkov care în discursul electoral a promovat independenţa Crimeei, o mai mare apropiere sau chiar unirea cu Federaţia Rusă.[8] Câştigarea alegerilor parlamentare de către coaliţia Rossiya (Rusia), care îl susţinea pe Meşkov, a asigurat mişcării separatiste suportul legislativ.[9] Printre măsurile adoptate de noua conducere s-au numărat: reactivarea Constituţiei din 1992 care declara independenţa Crimeei, cererea de retragere a trupelor armatei ucrainene, efectuarea serviciului militar de către crimeeni în Crimeea, setarea ceasurilor după ora Moscovei. Pentru a contracara noile tendinţe separatiste, Rada kieveană a anulat Constituţia Crimeei din 1992. La 30 martie, preşedintele Kucima a promulgat un decret prin care Guvernul de la Simferopol era plasat sub autoritatea celui de la Kiev.[10] În iulie 1995 Meşkov a fost înlăturat de la conducere fiind înlocuit cu Ţekov. Această schimbare a echivalat cu sfârşitul mişcării pentru auto-determinare din Crimeea, Ţekov preferând să colaboreze cu Kievul.[11]

Tătarii crimeeni

Aflaţi printre naţiunile deportate din ordinal lui Stalin în 1944, în urma a numeroase petiţii şi acţiuni de protest, tătarilor crimeeni li s-a permis în noiembrie 1989 organizarea reîntoarcerii în Crimeea.[12] Reîntoarcerea acestora  în peninsulă, a pus autorităţile ucrainene în faţa unei noi probleme. Iniţial, aceştia s-au opus atât organelor centrale ucrainene, cât şi minorităţii ruse din Crimeea, declarând că doar tătarii au dreptul asupra resurselor naturale, pământului şi conducerii peninsulei.[13] Înfiinţarea unor organe de conducere, Qurultayul şi Mejlisul, care păreau să acţioneze în paralel cu cele ale statului, a trezit suspiciuni asupra existenţei unui separatism tătar.[14] Totuşi, aceştia au dovedit pragmatism şi au trecut pe plan secund conflictul cu Kievul, devenind chiar aliaţi ai acestuia împotriva separatismului rus.

Această schimbare a politicii tătarilor a avut două cauze principale: susţinerea cauzei tătarilor de către Mişcarea Populară Ucraineană (Rukh)[15], probabilitatea mai mare de a obţine ajutoare în procesul de reîntoarcere din partea autorităţilor ucrainene.[16] Atât Rukh, cât şi tătarii crimeeni aveau aceeaşi atitudine faţă de populaţia rusă din Ucraina şi Crimeea, în cazul celor din urmă. Ambii considerau că populaţia rusă serveşte interesele Rusiei, aceasta fiind principalul obstacol în realizarea ţelurilor lor: o ţară (Ucraina) eliberată de influenţa rusă şi cu o orientare pro-Occident, în cazul Rukh, revenirea în „patria mamă” şi recăpătarea drepturilor avute în cadrul RASS Crimeea, în cazul tătarilor.[17]

Susţinerea pe care a avut-o Ucraina din partea tătarilor crimeeni a fost vizibilă încă din decembrie 1991. La referendumul organizat la această dată, Qurultayul a susţinut independenţa Ucrainei. În Crimeea, 561 500 de voturi au fost pentru iar 437 500 împotriva independenţei. Având în vedere că la acea dată, în Crimeea erau 140 000 de tătari, chiar dacă nu toţi aveau cetăţenie, putem deduce că votul acestora a înclinat balanţa, în peninsulă, în favoarea independenţei Ucrainei.[18]

Principalele metode prin care tătarii au încercat să se opună separatismului rus au fost: încercarea de a obţine o mai bună reprezentare în conducerea Crimeeii, susţinerea partidelor şi politicienilor cu orientare moderată.

Pentru a-şi asigura o reprezentare mai bună în Parlamentul de la Simferopol, Mejlisul a propus o nouă Constituţie în care era introdus termenul de „populaţii indigene”.  Aceasta prevedea crearea unui Parlament bicameral. Camera inferioară urma să fie formată din 100 membri aleşi de către întreaga populaţie. Camera superioară, formată din 50 de membri, urma să reprezinte „populaţiile indigene”.[19] După ce proiectul constituţional a fost respins, Mejlisul a propus ca tătarilor să li se acorde 22 de locuri din 80 în Rada de la Simferopol. În plus Mejlisul a cerut ca şi celorlalte minorităţi să li se acorde câte un loc în Parlament. La 14 octombrie 1993, Parlamentul crimeean a acceptat să acorde tătarilor 14 locuri şi încă 4 celorlalte minorităţi.[20]

Imposibilitatea alegerii propriilor candidaţi la organele de conducere ale Crimeeii, i-a determinat pe tătari să susţină politicieni moderaţi. Cu toate că a protestat la decizia de înfiinţare a Preşedinţiei, declarând că „nu pot exista doi preşedinţi într-un stat”, Qurultayul a decis să-i îndemne pe tătari să participe la vot pentru a preveni ajungerea la putere a politicienilor radicali, precum Meşkov.[21] Opţiunea Qurultayului nu a putut împiedica, aşa cum am arătat mai sus, alegerea lui Iuri Meşkov. Totuşi, importanţa prezenţei Qurultayului în Parlament, s-a dovedit utilă în susţinerea măsurilor luate de autorităţile centrale împotriva tendinţelor separatiste. Acesta a reuşit să formeze o grupare formată din partide de centru şi independenţi care să se opună coaliţiei Rossiya. Grupare era formată din 35 de deputaţi.[22]

Importanţa tătarilor în contracararea separatismului rus, a fost sesizată şi de liderii ucraineni. Începând cu anul 1993 statul ucrainean a susţinut reîntoarcerea tătarilor. În aprilie 1993 a fost înfiinţat un Minister al Naţionalităţilor şi Migraţiei care a facilitat revenirea acestora. După 1994 (apogeul separatismului rus), interesul Kievului pentru situaţia tătarilor crimeeni a crescut, în decembrie 1994 fiind trimisă în Crimeea prima delegaţie de rang înalt cu scopul de a analiza problemele acestora.[23] Până în prezent au fost alocate importante sume de bani şi a fost încheiat un acord cu Uzbekistanul pentru a susţine reîntoarcerea tătarilor crimeeni.[24] Măsurile luate de autorităţile ucrainene nu au fost însă mulţumitoare. Interesul pentru situaţia tătarilor crimeeni a scăzut odată cu intensitatea separatismului rus. Motivele pentru care autorităţile ucrainene nu au satisfăcut în totalitate cerinţele tătarilor crimeeni ar putea fi: temerea ca separatismul rus să fie înlocuit de un separatism tătar şi temerea ca prin rezolvarea cerinţelor tătarilor să fie exacerbate revendicările ruşilor.


[1] Conform recensământului din 2001 dintr-un total de 2033700 de locuitori, compoziţia etnică  era următoarea: 58,5% ruşi, 24,4% ucraineni, 12,1% tătari crimeeni, restul naţionalităţilor având sub 2% fiecare. http://www.ukrcensus.gov.ua/eng/regions/reg_crym/

[2] De la 18 octombrie 1921 până la 30 iunie 1945, Crimeea, a avut statutul de Republică Autonomă Sovietică Socialistă în cadrul Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. În 1945 a fost transformată într-o simplă regiune a Rusiei. La 19 februarie 1954, printr-o decizie a Sovietului Suprem, Crimeea a fost transferată de la URSS la RSS Ucraina. În urma unui referendum, în 1991 a fost restaurată autonomia Crimeei, de data aceasta în cadrul Ucrainei.

[3] Roman Solchanyk, Ukraine and Russia. The Post Soviet Transition, Rowman & Littlefield Publishers, f.l., 2000, p. 188. Întrebarea la care urma să se răspundă era : “Sunteţi de acord cu independenţa Republicii Crimeea în uniune cu alte state?”.

[4] Torr Bukkvoll, Ukraine and European Security, Chatham House Papers, Londra, 1997, p. 46. Erau necesare 180 000 de semnături.

[5] Susana Stewart,  Autonomy as a Mechanism of Regulation? The Case of Crimea,  “Nationalism and Ethnic Politics”,  Vol. 7, Nr. 4, Londra, 2001, p. 119.

[6] Roman Solchanyk, The Politics of State Building: Center-Periphery Relations in Post-Soviet Ukraine, “Europe-Asia Studies”, Vol. 46, Nr.1, 1994, p. 57.

[7] Anatol Lieven, Ukraine and Russia. A Fraternal Rivalry, United States Institute of Peace, Washington D.C., 1999, p.113.

[8] Susana Stewart, op. cit., p. 120.

[9] Aceştia au obţinut 51 de locuri din 94 în Parlamentul de la Simferopol.

[10] Torr Bukkvoll, op. cit., p. 48.

[11] Roman Solchanyk, Ukraine and Russia. The Post Soviet Transition, p.195.

[12] Andrew Wilson, The Crimean Tatars, International Alert, Londra, 1994, p. 11-12.

[13] Kirim Tatarlarin Milli Egemenlik Bildirisi [Declaraţia de suveranitate a tătarilor crimeeni], “Emel”, Nr. 184, mai-iunie 1991, p. 1-3. Tătarii consideră Crimeea “ana vatan” (patrie mamă) raportându-se la Hanatul Crimeei.

[14] Qurultayul poate fi comparat cu Parlamentul, el fiind ales de către toţi membri adulţi ai comunităţii. Acesta se întruneşte o dată pe an. Mejlisul poate fi comparat cu Guvernul, el fiind ales de către Qurultay şi având un rol permanent. Cele două instituţii au rolul de a reprezenta interesele tătarilor în faţa autorităţilor, având susţinerea marii majorităţi a tătarilor. vezi Kurtmolla Abdulganyev, Institutional Development of the Crimean Tatar National Movement, studiul a fost prezentată la întâlnirea anuală a “Association for the Study of Nationalities”, Columbia University, 12 aprilie 2002, http://www.iccrimea.org/scholarly/national-movement.html.

[15] Ukrayna Milli Demokratik Teşkilati (RUH)’nin Kirim Tatar Halkina Cağrisi  [Apelul Mişcării Populare Ucrainene către tătarii crimeeni], „Emel”, Nr. 176, ianuarie-februarie 1990, p. 40. Colaborarea dintre Rukh şi tătari continuă şi astăzi, doi lideri ai tătarilor fiind aleşi în Rada kieveană de pe listele acestui partid.

[16] Majoritatea populaţiei ruse din peninsula Crimeea, îi considera pe tătari trădători, invadatori sau musulmani fundamentalişti. vezi Susana Stewart, op. cit., p. 137.

[17] Cu toate că RASS Crimeea nu exista pe baze etnice, în perioada 1923-1928, când la conducere s-a aflat Veli Ibrahimov, a fost promovată o politică a cărei rezultat a fost discriminarea pozitivă în favoarea tătarilor. Moscova a permis promovarea acestor politici doar pentru a-şi consolida poziţia în regiune. După 1928, când Ibrahimov a fost executat, toate privilegiile pe care le căpătaseră tătarii au fost abolite.

[18] Andrew Wilson, Politics in and around Crimea: A Difficult Homecoming, în The Tatars of  Crimea. Return to the Homeland, Duke University Press, Durham and London, 1998, p. 293-294.

[19] Kirim Tatar Milli Meclisi’nin Kirim Anayasa Projesi [Proiectul de Constituţie al Mejlisului tătarilor crimeeni], „Emel”, Nr. 188, ianuarie-februarie 1992, p. 44.

[20] Andrew Wilson, The Crimean Tatars, International Alert, Londra, 1994, p. 16.

[21] Kirim Tatar Milli Meclisi’nin “Kirim’daki Cumhurbaşkanliği Seçim Sonuçlarina Ilişkin” bildirisi [Comunicatul Mejlisului tătarilor crimeeni în legătură cu rezultatele alegerilor prezidenţiale], “Emel”, Nr. 200, ianuarie-februarie, 1994, p. 5. Qurultayul l-a susţinut pe Mykola Bagrov.

[22] Andrew Wilson, Politics in and around Crimea: A Difficult Homecoming, în The Tatars of  Crimea. Return to the Homeland, p. 308.

[23] Ibidem., p. 309-310.

[24] Majoritatea tătarilor a fost deportată în Uzbekistan. Acordul a fost semnat în 1998 şi a expirat la 31 decembrie 1999.

Anunțuri

20 Ianuarie 2007 - Posted by | Geopolitica, Istorie | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: