25/mai/2010 Din istoria celui de-al II-lea război mondial: scufundarea cuirasatului Bismarck (1/3)

Scufundarea cuirasatului Bismarck

 - 27 mai 1941 -

Adrian Cioroianu

(1/3)

Cuirasatul Bismarck a fost unul dintre vasele de luptă cele mai celebre ale celui de-al doilea război mondial. Mândrie şi veritabilă “piesă de vitrină” a flotei de război a Germaniei hitleriste, Bismarck a fost destinat unei cariere pe cât de scurte, pe atât de spectaculoase. Punct de reper al bătăliei navale pentru supremaţia în Oceanul Atlantic, scufundarea cuirasatului a fost unul dintre cele mai spectaculoase şi dramatice episoade ale războiului. (click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună)

Construcţia cuirasatului Bismarck a fost parte dintr-un plan mai amplu prezentat după mijlocul anilor ’30 cancelarului Adolf Hitler de către amiralul Erich Raeder, conducătorul flotei germane (temuta Kriegsmarine). Potrivit “Planului Z” întocmit de specialiştii lui Raeder, până în 1947 flota germană trebuia să o egaleze pe cea britanică – cea mai puternică flotă a epocii. După aproape trei ani de muncă asiduă, în condiţii de maxim secret, cuirasatul Bismarck a fost lansat la apă în februarie 1939; începutul războiului în Europa, planificat de către Hitler pentru începutul toamnei aceluiaşi an, avea nevoie de această veritabilă fortăreaţă plutitoare, aparent invulnerabilă. Căpitanul vasului, Ernst Lindemann, era unul dintre cei mai capabili ofiţeri ai marinei germane, celebru pentru calmul, priceperea şi talentul de a stabili cu echipajul relaţii de stimă reciprocă. Cuirasatul avea un deplasament de 50 153 de tone, iar armamentul pe care-l purta era redutabil: 8 tunuri de 38 cm., 12 tunuri de 15 cm, şi câte 16 mitraliere antiaeriene de 105 si 37 mm. Armura de protecţie a vasului, din oţel special, era groasă de 320 mm.; aceasta îl făcea aproape de neatins într-un atac cu torpile din partea unor nave de război, singura preocupare reală pentru germani fiind un atac masiv cu bombe lansate de avioane inamice. În ciuda proporţiilor sale, vasul era capabil de o viteză maximă impresionantă: aproape 30 de noduri pe oră. Cu excepţia cuirasatului Tirpitz (vas german de război, adevărat “frate geamăn” al cuirasatului Bismarck), această minune a tehnicii de război nu mai avea egal în nici una dintre flotele ţărilor ce aveau să intre în conflict.

În primul an al războiului, bătălia navală a fost marcată de eficienţa submarinelor germane, care brăzdau apele Atlanticului atacând transporturile navale engleze ce făceau legătura între Marea Britanie şi SUA. Mai ales după căderea Franţei (iunie 1940) şi intrarea porturilor franceze sub control german, submarinele lui Hitler (celebrele U-Boot-uri) au produs aliaţilor pierderi imense. (va urma)