G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

11/mart/2010 “Geopolitica Matrioşkăi” în vizită la Timişoara

Lansarea unei cărţi de Adrian Cioroianu

Andra Jebelean

Vineri, 12 martie, la ora 19.00, Curtea Veche Publishing şi Librăria Cărtureşti Timişoara ne invită la lansarea volumului „Geopolitica Matrioşkăi”, semnat de Adrian Cioroianu. „Geopolitica Matrioşkăi” este primul volum al unei lucrări dedicate istoriei recente a Rusiei postsovietice şi a spaţiului pe care strategii de la Moscova îl numesc „vecinătatea imediată” a Rusiei actuale. „Un volum scris de un fost ministru de Externe are un potenţial defect: stă sub semnul ambiguităţilor, al sugestiilor voalate, al lecturii printre rânduri, nu al afirmaţiilor desluşite. Volumul lui Adrian Cioroianu desfide clişeul. Autorul e tranşant, aplicat şi adeptul vorbirii (geopolitice) pe şleau. În plus, mai are o incontestabilă calitate: conturează, tacit, un proiect strategic faţă de un spaţiu la care ne-am raportat de multe ori defazat şi ineficace.”, spune Dan Dungaciu, prof. univ. la Universitatea Bucureşti. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall, etaj 1, Timişoara, în prezenţa autorului – Adrian Cioroianu, a  prof. dr. Daniel Vighi, prof. dr. Victor Neumann şi a prof. dr. Marcel Tolcea.

http://www.ziuadevest.ro/cultura/7802-lansare-adrian-cioroianu.html

http://www.timisoreni.ro/evenimente/lansari/Geopolitica_Matrioskai_Adri.html

About these ads

11 martie 2010 - Publicat de | avanpremieră, Intelo | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: